Un teribil accident de circulatie a avut loc duminica, pe drumul european 574 Craiova – Pitesti. Un tir s-a ciocnit cu un autocar in care se aflau 39 de persoane. Potrivit autoritatilor, 15 persoane au fost ranite, 2 fiind in stare grava.
Soferul autocarului care mergea de la Drobeta Turnu Severin spre Craiova a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens si s-a izbit de tir-ul care venea dinspre Slatina spre Craiova.
Soferul tirului a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. soferul de pe autocar nu a putut fi testat la fata locului, fiind transportat la spital din cauza ranilor grave, dupa cum a declarat Ion Decu, de la Politia Rutiera Craiova.
In autocar se aflau 39 de persoane, membri ai Partidei Romilor, care mergeau la Slatina, la o intalnire cu deputatul Nicolae Paun.
Potrivit cadrelor medicale, pana la ora transmiterii acestei stiri, sapte ambulante au plecat la fata locului.
Primele informatii arata ca ar fi in jur de 15 raniti, pana la acest moment sapte dintre ei fiind deja transportati cu ambulantele la spital.
Alte cateva persoane ranite sunt intinse pe un camp, pe marginea drumului, asteptand sa fie preluate de echipajele medicale.
Luciana Rotaru, sef SMURD Craiova, a declarat ca doi dintre pacienti, unul dintre ei fiind soferul autocarului, sunt in stare critica, iar unul are rani serioase. Mai multi pasageri au polileziuni.