Grecia isi inchide frontiera pentru sarbi pana pe 15 iulie, din cauza cresterii numarului de cazuri de coronavirus

Grecia a anuntat ca isi inchide frontiera pentru cetatenii din Serbia pana la 15 iulie, din cauza unui focar de COVID-19 in aceasta tara.

Serbia a declarat vineri stare de urgenta in capitala Belgrad, dupa ce aici s-a inregistrat cea mai mare crestere a cazurilor de infectii cu noul coronavirus din aprilie.

Grecia a luat decizia de a-si inchide granita pentru cetatenii sarbi, dupa ce a analizat date epidemiologice, a declarat purtatorul de cuvant al guvernului grec, Aristotelia Peloni.

Grecia, care a inregistrat mai putin de 200 de decese din cauza COVID-19, a lansat o campanie de stimulare a turismului, domeniu ce asigura un sfert din Produsul sau Intern Brut.

La sosire, calatorii primesc un cod de bare dupa ce completeaza un formular in care acestora li se cere sa precizeze tara de origine si tarile pe care le-au vizitat in ultimele doua saptamani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.