Greu, dar speranta moare ultima. Romania va juca impotriva Germaniei, dar si a altor patru echipe in drum spre… Qatar

Luni seara, la sediul FIFA de la Zurich, si in conditii de pandemie, fara public, a avut loc tragerea la sorti a grupelor preliminare europene pentru Campionatul Mondial din Qatar, care e programat sa se dispute in perioada 21 noiembrie – 18 decembrie 2022. Este ultima editie cu turneu final de 32 de echipe, dupa care, din 2026, vor participa 48 de nationale.

Va fi a sasea tentativa a tricolorilor de a reveni la Mondiale, unde am fost ultima data in 1998. De 22 de ani, am ratat toate celelalte turnee, din 2002, 2006, 2010, 2014 si 2018. De doua ori, in 2001 si in 2013, am pierdut barajele de calificare cu Slovenia, respectiv Grecia.

Nici de aceasta data nu se anunta un drum usor si chiar daca am fost in urna a doua, adverarii sunt dificili. Germania este cap de serie in grupa noastra, iar Islanda vine din urna a 3, echipa ce tocmai ne-a interzis accesul la Euro. Macedonia de Nord, care va juca la Europeanul de anul viitor, Armenia si chiar si Liechtenstein sunt celelalte echipe, cu care Romania se va lupta pentru o pozitionare cat mai buna.

Cele 10 castigatoare ale seriilor se califica direct la turneul final. Ocupantele locurilor doi plus cel mai bine clasate doua formatii in faza grupelor Ligii Natiunilor 2020 (cu exceptia celor deja calificate din aceste preliminarii clasice) vor disputa un play-off in doua trepte, 6 semifinale si 3 finale (cate un singur meci, gazda urmand să fie trasa la sorti), pentru ultimele 3 locuri.

Programul preliminariilor Campionatul Mondial din 2022:

24-31 martie 2021 – 3 meciuri
1-8 septembrie 2021 – 3 meciuri
8-12 octombrie 2021 – 2 meciuri
11-16 noiembrie 2021 – 2 meciuri
24-25 martie 2022 – baraj într-o singura mansa
28-29 martie 2022 – baraj într-o singura mansa

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.