Guvernul a alocat 5 milioane de lei pentru Spitalul de Copii din Timisoara si tot atat pentru Biblioteca Politehnicii

Deputatul PSD de Timisoara, Sorin Grindeanu, anunta ca Guvernul a alocat cei 5 milioane de lei promisi pentru finantarea noului corp de cladire al Spitalului de Copii din Timisoara. De asemenea, se vor asigura fonduri pentru dotarea Bibliotecii Universitatii Politehnica din Timisoara.

Pentru al doilea an la rand, noul corp de cladire al Spitalului de Copii din Timisoara primeste bani de la Guvern. in sedinta de ieri, Guvernul Romaniei a alocat o prima transa, de 5 milioane de RON, pentru demararea constructiei, semn ca Timisoara nu este tratata cu spatele de catre guvernanti, asa cum incearca anumiti politicieni sa acrediteze aceasta idee. Stim cu totii cat de important este acest spital unde sunt tratati mii de copii, si la fel de bine stim care sunt conditiile in care aceasta unitate medicala isi desfasoara activitatea. Sper ca macar de aceasta data aparatul primariei sa fie mai operativ si sa nu ne vedem din nou pusi in situatia penibila de a pierde acesti bani, asa cum s-a intamplat anul trecut. O alta veste imbucuratoare este o noua finantare de la bugetul statului. E vorba tot despre 5 milioane de RON, bani destinati Bibliotecii Universitatii Politehnica. Noua biblioteca a fost construita, insa nu are dotari. Astfel, cu ajutorul acestor bani, Biblioteca Universitatii Politehnica va deveni una dintre cele mai moderne din Romania„, se arata intr-un comunicat semnat de deputatul PSD de Timisoara Sorin Grindeanu.

Nicolae Robu asteapta sa vada in ce conditii sunt alocati banii si multumeste.

Nu am fost instiintat oficial, eu voi veni cu o corectie la acea lista de obiective pentru care sunt alocati zero lei in momentul in care voi vedea in Monitorul Oficial alocarea respectiva. N-as vrea sa am surpriza ca alocarea reprezinta un credit de angajament, pentru ca asta ar insemna ca mi s-ar da permisiunea sa fac cheltuieli, dar banii nu ar veni decat in 2015. Asta este sistemul creditelor de angajament, dar nu vreau sa ma pronunt, nu stiu daca este asa. Am auzit si ca ar fi vorba despre asa ceva, daca e vorba despre credit de angajament, atunci spun multumesc, nu aveam nevoie de asa ceva, aveam nevoie de bani efectivi. Daca cumva e vorba de un credit de angajament, atunci suntem in fata unei situatii de campanie electorala. Daca insa sunt bani dati in mod efectiv, atunci voi spune multumesc Guvernului, ca in sfarsit a inteles sa dea cate ceva si municipiului Timisoara, chiar daca e putin fata de multul care i se cuvine. Dar eu voi spune multumesc si pentru acest putin”, a declarat primarul Timisoarei Nicolae Robu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.