La jumatatea lunii noiembrie, Guvernul Ponta isi va angaja raspunderea pentru proiectul de lege privind descentralizarea administratiei publice. Anuntul a fost facut de premierul Victor Ponta, care a tinut sa precizeze ca prevederile noii legi vor fi prezentate si grupurilor parlamentare ale opozitiei.
„La jumatatea lunii noiembrie, dupa ce discutam evident in Guvern, ne vom anagaja raspunderea pe proiectul de descentralizare a structurilor care vor merge la autoritatile publice locale”, a spus Ponta ministrilor, in sedinta de guvern. El i-a cerut vicepremierului Liviu Dragnea sa prezinte proiectul si grupurilor PDL si PPDD, astfel incat sa existe „cel mai larg dialog posibil”.
Pozitia partidelor din opozitie fata de descentralizarea USL
Democrat-liberalii au anuntat ca nu sunt de acord cu asumarea raspunderii pe descentralizare si au propus in loc semnarea unui pact intre toate partidele, considerand subiectul capital.
UDMR se pregatea sa sustina in Parlament proiectul descentralizarii, dar numai daca propunerile Uniunii ar fi fost acceptate de USL la negocieri.