Halate albe pe scena intr-un concert caritabil la Timisoara

Music=Life! Ies din saloanele in care ingijesc de copiii bolnavi si urca pe scena! Este vorba de medicii  rezidenti de la Spitalul de Copii Louis Turcanu din Timisoara care, alaturi de studentii de la Medicina, vor sustine un concert prin care sa atraga atentia asupra problemelor cu care se confrunta Sectia de Distrofici a Spitalului de Copii.

Concertul va dura o ora si este pus la cale de voluntarii organizatiei Salvati copiii!, filiala Timis. Spectacolul are loc miercuri, 24 noiembrie, de la ora 21.00 in sala Filarmonicii Banatul.

Accesul se face pe baza unei invitatii in valoare de 5 lei care poate fi achizitionata la fata locului,  iar in sala de spectacol va fi amenajata o urna pentru cei care doresc sa faca donatii.

Cu ajutorul fondurilor stranse, copiii internati vor primi de sarbatoarea Sfantului Nicolae produse necesare ingrijirii  lor, precum scutece si lapte praf.

Evenimentul se adreseaza tuturor celor care doresc sa  ajute niste copii care se zbat pentru supravietuire.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.