Lumea cinematografului este in stare de soc la aflarea vestii mortii unei bine-cunoscute actrite in varsta de numai 21 de ani. Ea a fost gasita moarta in casa pe care o detinea in Texas iar anchetatorii inca nu au stabilit cauza decesului.
Skye McCole Bartusiak a devenit cunoscuta pentru rolul sau din filmul „The Patriot”, unde o interpreta pe fiica lui Mel Gibson. Actrita avea sapte ani cand a jucat in „Patriotul”, in 2000. Skye McCole Bartusiak a mai jucat in filme precum „Pinneaple” (2008), „American Primitive” (2009), „Good Day for It” (2011) sau „Sick Boy” (2012).
Abigail Breslin, prietena lui Skye McCole Bartusiak de mai multa vreme, a confirmat stirea mortii actritei, anunta The Hollywood Reporter.
„Una dintre prietenele mele cele mai bune si cineva care imi era ca o sora, Skye McCole Bartusiak, a murit astazi. Sunt devastata”, a scris pe Twitter Abigail Breslin, vedeta din „Little Miss Sunshine”.
Sursa: ziare.com