TIMIȘOARA. Le-au aplicat amendă maximă, să-i învețe minte. Polițiștii locali au sancționat doi timișoreni pe care i-au prins că au abandonat gunoaie pe domeniul public.
Unul a fost depistat ca s-a debarasat de deseuri la marginea orașului, în zona Parcului Industrial Freidorf, iar celălalt în cartierul Iosefin. Fiecare dintre tupeiști a fost amendat cu câte 45.000 de lei.
„Politistii locali din cadrul Serviciului Protectia Mediului au efectuat în aceste zile verificări pe un teren viran situat la intersectia strazilor Napoli cu Torino, unde s-a semnalat de către un cetățean că există o cantitate mare de deșeuri. La fața locului au fost găsiți abandonați patru baloți cu deșeuri reciclabile.
A fost identificat un bărbat din Timișoara, care a abandonat deșeurile, aceasta fiind sanctionat contraventional cu amendă de 45.000 lei conform OUG 92/2021. Deșeurile au fost ridicate ulterior de la fața locului si depozitate în curtea unei societăți comerciale care se ocupă cu activități de reciclare din comuna Șag.
Tot cu 45.000 de lei a fost sancționat un alt timișorean care a fost identificat după ce a abandonat mai multe deșeuri pe Strada Crizantemelor, dispunându-se totodată măsura predării resturilor în termen de cinci zile către un operator autorizat.
Polițiștii locali recomandă respectarea legislației privind abandonul de deșeuri și atrag atenția că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt foarte mari, fiind cuprinse sunt între 30.000 de lei și 45.000 de lei„, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.
Pareri
Oare si vor incasa amenzile ? sau arata bine in stirea difuzata.
Și la mai multe asemenea amenzi!
Jigodiile!
Bravo Politia Locala. Beliti-i pe nemernicii astia !
meritau si batuti bine..ca amenda sigur nu o platesc
Iti dai seama cat gunoi mai trebuie sa arunce clandestin astia pana sa achite amenda? Asta totul facand evaziune fiscala, evident.