TIMISOARA. Vita de Vie, Grimus, Travka, The MOOod, Les Elephantes Bizarres sunt doar cateva dintre trupele care au facut memorabila prima editie a festivalului I.Rock la Timisoara, care s-a dovedit a fi un eveniment placut pentru timisoreni.
Prima editie I.Rock a adus la Timisoara trupe romanesti care mai de care, iar timisorenii iubitori de muzica indie, pop si rock au petrecut o seara speciala in compania acestora. Din pacate insa, acest gen de public nu este foarte numeros in Timisoara, asa ca doar peste 200 de persoane au gustat din plin muzica ce a rasunat pana la 4 dimineata din boxe la Centrul Regional de Afaceri.
Seara a inceput cu formatia timisoreana Phaser, care a deschis astfel seria concertelor I.Rock. Au urmat mai apoi baietii de la The Mono Jacks, care au predat stafeta celorlalte trupe de pe afis: The MOOod, Toulouse Lautrec, Les Elephantes Bizarres, Snails, Travka, Grimus si Vita de Vie.
Fiecare trupa si-a atras publicul potrivit, majoritatea celor din sala apreciind toate momentele de pe scena. Au curs ropote de aplauze. Tinerii timisoreni au cantat si au dansat pana la ora 4 dimineata, festivalul incheiandu-se cu Vita de Vie. Adi Despot a pus capat primei editii I.Rock, multumindu-le de nenumarate ori celor care au ramas sa-l asculte pana aproape de rasaritul soarelui. A incheiat interpretand un refren dintr-o melodie de-a… Nicoletei Voica. Pentru prosperitate si pentru un festival care promite. Public sa fie!
Foto: Virgil Simonescu