IA si implicatiile in stiinta, educatie si comunitate. Peste 300 de persoane online si fizic, la workshop-ul international Digital Skills and Competences de la UPT

„Ce competențe vor fi așteptate de la educatori și studenți în viitor?” „Care sunt reglementările și orientările pentru utilizarea GAI în învățământul superior?” dar și „Ce demersuri sunt necesare pentru implicarea cetățenilor în știință” – au fost principalele teme abordate de specialiști de nivel național și internațional la Digital Skills and Competences / Competențe și abilități digitale – workshop care a adunat peste 300 de participanți, din peste 10 țări, fizic și online.

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală și Centrul Multimedia, împreună cu Alianța de Universități Europene E³UDRES² și Ent-r-e-novators, cu sprijinul Accelerate Future HEI a organizat vineri, 22 noiembrie 2024, cea de-a noua ediție a workshopului Digital Skills and Competences / Competențe și abilități digitale, eveniment adresat atât actorilor din domeniul educației, cercetării, dar și cetățenilor din rândul comunității, reunind specialiști de nivel național și internațional, pentru a discuta despre impactul inteligenței artificiale în educație, cercetare, dar și în comunitate.

Evenimentul a stârnit interesul a peste 300 de participanți din România, Germania, Belgia, Franța, Portugalia, SUA, Spania, Austria, Ucraina, Ungaria  – atât fizic, cât și online – prin Zoom și Facebook. Prezentările s-au desfășurat în română și engleză iar participanții au primit Certificate digitale deschise online Workshop competente digitale în inteligență artificială și comunitate – DigiSkills 2024.

Prima parte a workshop-ului a avut tema „Competențe digitale în inteligență artificială și comunitate” și a avut în centru discuții despre cele mai recente cercetări privind inteligența artificială și modul în care aceasta influențează și revoluționează paradigmele tradiționale de predare și învățare, dar și modul în care educăm, învățăm și ne implicăm în cunoaștere.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul prof.dr.ing. Radu Vasiu, directorul Centrului Multimedia UPT și dr. ing. Diana Andone, directorul Departamentului de ID/IFR și Educație digitală UPT, care a continuat cu o prezentare despre „Reglementările privind inteligența artificială generativă pentru învățământul superior și pentru știință”.  Ș.l.dr.ing. Ciprian Orhei, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul UPT a prezentat modalităție de „Detecția IA pentru clădiri urbane”, urmat de dr. Christian M. Stracke, Rheinische Friedrich-Wilhelms-Universität Bonn, Germania, care a prezentat online norme privind „Etica în IA și educație”. „IA în educație” a reprezentat și tema prezentării prof.dr.ing.habil. Manfred Krafczyk, vicepreședinte pentru Transformare Digitală și Sustenabilitate la Technische Universität Braunschweig, Germania. „Capcanele IA pentru predare” au fost prezentate de Mark Frydenberg – Universitatea Bentley, SUA, online, în încheierea primei părți a atelierului.

Cea de-a II-a parte a evenimentului a fost organizată de Alianța de Universități Europene E³UDRES² și a avut ca temă Consolidarea inovării prin implicarea cetățenilor în știință: Crearea unei punți între mediul academic și public în era digitală.

În deschiderea workshop-ului, cuvântul de bun venit a fost adresat de Franziska Wehner, University of Fulda, urmat de o sesiune ce a urmărit creșterea gradului de conștientizare și implementare a științei în rândul cetățenilor ca parte a domeniului mai larg al științei deschise de către factorii de decizie politică și comunitățile de cercetare, evidențiind inițiative cheie precum eforturile europene și ale UNESCO, precum și așteptările de la noile cadre de competențe.

Muki Haklay, liderul echipei de „Citizen Science”, Institutul „Learning Planet / Profesor de Știința Informației Geografice la UCLouvain a vorbit despre Știința în rândul cetățenilor: de ce universitățile ar trebui să fie interesate de „Citizen Science” și cum să o susțină, urmată de Michaela Moser, St. Pölten University of Applied Sciences, cu o prezentare despre Efectuarea cercetării cu comunitățile. Potențialul și provocările cercetării bazate pe comunitate.

În continuare a urmat prezentarea lui Sarah De Coninck, cercetător în psihologie, UCLouvain cu lucrarea De la curiozitate la implicare: strategii pentru implicarea cetățenilor în cercetare, urmată de prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu & acad.prof.dr.ing. Liviu Marșavina, UPT, care au stârnit interesul participanților prezentând „Discuțiile privind știința deschisă”. Sesiunea de „Pitching” a fost introdusă mai departe de către Franziska Wehner, University of Fulda, cea care a adresat și cuvântul de final al workshop-ului.

Sesiunile au fost apreciate atât de participanții din sală, cât și de către cei din online, care au transmis zeci de întrebări speakerilor pe marginea subiectelor prezentate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.