Iata ca se poate. Au sosit banii. Buziasul, orasul aproape de Timisoara ce renaste cu fonduri europene, a recuperat banii cheltuiti cu reabilitarea Colonadei Imperiale, unica in Europa. Ce urmeaza

TIMIS. A fost un pariu castigat de administratia orasului Buzias, un oras aflat la 35 de kilometri de Timisoara. A cheltuit bani din bugetul local pentru repararea Colonadei Imperiale, care era sortita pieirii, daca nu se intervenea urgent pentru salvarea ei, iar acum a recuperat banii.

 

Aproximativ 5 milioane de lei s-au cheltuit de la bugetul local pentru aceasta investitie, iar in toamna acestui an, mai exact in prima parte a lunii octombrie, primarul Sorin Munteanu a semnat proiectul cu cei de la ADR Vest, cei care se ocupa de fondurile europene.

Banii au venit, in cea mai mare parte, inainte de Craciun. A fost un „cadou” atat de mult asteptat de administratia orasului.

Sorin Maxim, directorul ADR Vest a fost cel care a dat marea veste, cea a alocarii banilor, iar primarul de la Buzias, Sorin Munteanu a confirmat pentru opiniatimisoarei.ro incasarea primei transe.

Au intrat in conturi banii recuperati dupa investitia de la Colonada. Mai exact 80 la suta din suma am primit deja si urmeaza sa facem o sedinta de consiliu local pentru a face rectificarea bugetara si sa ii cuprindem in buget„, a explicat Sorin Munteanu.

Cu banii astfel recuperati de la Uniunea Europeana, la Buzias se va construi o piata agroalimentara moderna, pe locul actualei piete.

***

Candva o adevarata perla, cu o mostenire imperiala de invidiat, orasul-statiune Buzias a cunoscut o epoca a degradarii, dupa Revolutie.

Convins ca il poate readuce la frumusetea de altadata, insa numai cu bani europeni, Sorin Munteanu s-a pus pe scris proiecte si le-a depus la ADR Vest. A semnat acum cateva luni contracte de 5 milioane de euro si nu s-a oprit. Pe langa acestea, a mai iscalit si alte trei contracte cu aproximativ aceeasi valoare, insa cu fonduri de la bugetul national, prin PNDL.

In august edilul din Buzias a obtinut un alt proiect de 2,3 milioane lei, din care 1,3 milioane fonduri nerambrusabile pentru a reabilita si cladirea Primariei.

Cu banii europeni obtinuti, Buziasul isi va schimba infatisoarea, mai ales ca unul dintre cele mai importante proiecte vizeaza reabiliarea intregului parc din oras, ce adaposteste spectaculoasa Colonada.

Vor fi refacute atat aleile din parc, cat si iluminatul public. Va fi construit un teren de tenis de camp si vor fi reparate si strazile din jurul parcului. Este vorba despre patru kilometri de strazi unde vor fi schimbate retelele de apa si canalizare si se va asterne covor asfaltic nou.

In cadrul proiectului vor fi construite alei pentru alergat, dar si piste pentru biciclete. Spatiile verzi vor fi reamenajate si va fi construit si un loc de joaca pentru copii. Totodata, va fi montat un sistem de statii de pompare pentru apele pluviale pentru ca vegetatia din parc sa nu fie afectata de arsita de peste vara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mare lucru,si tu nu gasesti un taxiu in toata statiunea,cu vile abandonate.

  2. O tot tineti cu Buzias – mostenire imperiala, unde s-a afla colonada imperiala, etc. Cati tarani din acele timpuri isi permiteau sa vina la bai sa-si trateze suferintele, in acele vremuri imperiale, mai speciistilor?

  3. Unde vedeti voi toate aceste realizari marete? Nu vedeti ca orasul e plin de gropi? prin parc iti este frica sa treci sa nu care cumva sa iti pice vreun pom in cap ,aleile sunt neingrijite si pline de crengi iar cainii vagabonzi sunt la tot pasul?
    Daca sunt atatia bani unde se duc ei? Poate in organigrama de personal a Primariei care a crescut ca fat frumos in utlimul an !!!