Iata ca se poate. Investitii de sute de milioane de euro si lucrari in Timisoara si in tot judetul. Bilantul Aquatim la sfarsit de 2022

TIMISOARA. A fost un an plin pentru compania de apa din Timisoara, Aquatim. Pe de o parte, au fost semnate o serie de noi contracte de lucrari, care s-au desfasurat pe teritoriul mai multor comune din judet, iar pe de alta parte, a fost continuata scrierea de noi proiecte, pentru dezvoltarea in continuare a noi investitii.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Timis, in perioada 2014-2020”, constituie o parte a Programului Operational Infrastructura Mare (POIM), care asigura finantarea principalelor prioritati de dezvoltare ale Romaniei, in acord cu angajamentele asumate in Acordul de Parteneriat si cu obiectivele Strategiei Europa 2020.

In cadrul acestui proiect se dezcolta sisteme durabile de alimentare cu apa si apa uzata, prin investitii pentru lucrari de infrastructura de mediu. Acest proiect imbunatateste infrastructura de apa si canalizare in 81 de localitati din judetul Timis, prin realizarea a 22 de statii de tratare a apei, 483 km de conducte de alimentare cu apa, 6 statii de epurare si 412 km de retele de canalizare.

Doar anul acesta, 7 astfel de contracte au fost semnate, iar in cadrul proiectelor urmeaza sa fie extinse si reablitate retelele de apa si canalizare in mai multe localitati si sa fie construite statii de tratare si epurare.

Valoarea totala a proiectului este de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana. Finantarea este asigurata in proportie de 75,35% de Uniunea Europeana, 16,88% de la bugetul de Stat, 6% co-finantare Aquatim si 1,77% de la bugetul local.

In cadrul aceluiasi proiect, la Timisoara se lucreaza la extinderea si reablitarea retelelor de apa si canalizare pe 92 de strazi, modernizarea Statiei de Tratare a Apei Potabile Bega, o linie de valorificare energetica a namolului si un sistem SCADA regional. in 2022 s-au emis ordinele administrative si au inceput lucrarile pe o parte din strazile incluse in proiect, precum si la Statia de Tratare a Apei Potabile Bega.

Au inceput si lucrarile la noua linie de valorificare energetica a namolului de la Statia de Epurare din Timisoara. Sistemul este o premiera in Romania, instalatia urmand sa transforme in gaz de sinteza substanta organica din namol. Prin arderea gazului, se genereaza energie termica folosita pentru procesul de uscare si pentru producerea de curent electric folosit ulterior la incalzirea spatiilor tehnologice.

Cantitatea de namol care poate fi prelucrata este de peste 4 tone/ h, adica aproximativ 100 tone/zi. Se estimeaza ca instalatia de valorificare a namolului va consuma circa 2.300.000 kW/an, dar va produce 2.400.000 kW/an, deci cantitatea de energie electrica produsa va acoperi cantitatea de energie consumata. Sistemul va functiona fara aport de energie electrica suplimentara de la retea. La finalul procesului, rezulta o cantitate foarte mica de cenusa, care nu este considerata deseu periculos si care poate fi utilizata in industria materialelor de constructii.

In ceea ce priveste investitiile din fondurile proprii ale Aquatim, in anul 2022 au fost finalizate lucrari de extindere si reabilitare a retelelor de apa si canalizare sau de optimizare a proceselor de tratare si epurare in mai multe localitati din judetul Timis, dintre care amintim: Sacalaz, Hitias, Sarbova, Carpinis, Deta, Ianova, Curtea, Criciova, Sacosu Turcesc, Recas, Jimbolia. De asemenea, s-au desfasurat lucrari de extindere si reabilitare a retelelor pe mai multe strazi si bulevarde din Timisoara. Valoarea totala a lucrarilor receptionate in 2022 este de peste 16.500.000 lei.

Tot anul acesta au continuat lucrarile si la viitorul Muzeu al Apei, care si-a deschis portile, in avampremiera, timp de cateva saptamani, in aceasta toamna. Deschiderea oficiala va avea loc anul viitor, odata cu finalizarea tuturor lucrarilor de reabilitare a cladirilor care formeaza complexul muzeal. Valoarea investitiei din fonduri proprii ale Aquatim este de peste 7.500.000 lei, iar muzeul constituie contributia noastra la programul Timisoara, capitala culturala europeana in 2023.

In prezent, sunt in curs de executie lucrari din fonduri proprii in valoare de peste 31.000.000 lei, atat in judet, cat si in municipiul Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. De obicei cand imi fac treaba pentru care sant platit nu ma laud la toata lumea.

  2. ca diseara mananci friptura ……. In Freidorf au schimbat canalizarea pe strada dar guri de canal nu au montat. La fiecare ploaie mai serioasa poti sa te plimbi cu barca. Sunt case construite de 40-50 de ani pe care primaria incaseaza impozite si acum 3-4 ani nesimtitii de la Aquatim au venit sa ceara bani pentru apa meteorica care se scurge in pamant nu in canalizare…Lauda-ma gura

  3. Sunt cetatean al acestui oras si fac MUNCA PATRIOTICA pentru Aquatim de 28 de ani! Atatea proiecte au dezvoltat, atatea probleme rezolva, atatea si atatea, dar nu sunt in stare sa ADUNE FRUNZELE ce pica din PADUREA lor de copaci, unde au gardul care le inconjoara sediul pe 4 STRAZI, str. Frederic Mistral, Garofiței, Intr. carului etc.
    OAMENI ,,buni”, macar scutiti ma la factura de apa, ca sunt salahorul dvs. de 28 de ani. O sa trimit si poze la presa si tot ce trebuie, pentru ca nu mai facem fata de atatea ani, ne ingropati in frunzele voastre!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!