Il recunosti? E sex-simbolul unuia dintre cele mai asteptate filme ale anului 2015!

Blond, cu pletele in vant. Asa arata la inceputurile carierei sale. Astazi este unul dintre cei mai valorosi actori ai lumii, cu milioane de fani. De altfel, unul dintre filmele care il va avea ca protagonist se numara printre cele mai asteptate in acest an.


In varsta de 46 de ani, Daniel Craig este gata sa revina pentru a patra oara in rolul celui mai seducator spion – James Bond. Actorul nascut in Chester este considerat un simbol al elegantei britanice, insa imaginea sa era una total opusa celei de acum, inainte de a ajunge in slujba Majestatii sale in rolul lui James Bond.

Imaginea cu care ne-a obisnuit, intr-un costum perfect si cu atitudine de agent infailibil nu a fost dintotdeauna marca inregistrata pentru starul britanic Daniel Craig. In 2015, il vom revedea in rolul spionului James Bond in „SPECTRE”, noul film din serie, in care va juca alaturi de frumoasele Monica Bellucci, Lea Seydoux, Naomie Harris, dar si alaturi de Christoph Waltz, Andrew Scott, Ralph Fiennes, Dave Bautista etc. Filmul va fi regizat tot de Sam Mendes, care s-a ocupat si de Skyfall, cel mai de succes film din serie.

Primul rol l-a obtinut la 24 de ani in drama The Power of One  (1992) unde a jucat alaturi de Morgan Freeman, insa a atras atentia britanicilor cu un rol puternic in drama – miniserie Our Friends in the North realizata in 1996 de BBC. E greu pentru un fan al lui James Bond sa-l recunoasca pe Daniel Craig in acele scene – parul blond al actorului era lung pana la umeri iar atitudinea sa era departe de ce a barbatului care emana sex-appeal si siguranta.

Craig avea nevoie de 10 ani si de o scena ajunsa deja celebra printre admiratoare, cea in care iese din apa marii intr-un sort albastru in Casino Royale pentru a cuceri instantaneu inimile femeilor.

In 2005,  inainte de premiera acestui film actorul, un necunoscut la acea vreme, era bombardat cu scrisori de amenintare cu moartea din partea fanilor James Bond.

A filmat sub presiunea ca daca versiunea sa de James Bond va fi un esec, toata lumea il va uri. Intre timp, Daniel Craig a castigat admiratia multora, inclusiv a lui Roger Moore, si el un fost 007, care a declarat recent ca il considera pe mai tanarul actor cel mai bun James Bond, cu cel mai bun corp si cu cea mai buna interpretare.

Daniel Craig s-a declarat fan al seriei James Bond dintotdeauna si crede ca este ceva bun de iubit pana si la cele mai proaste dintre filmele Bond. Pasiunea pentru teatru si film a venit de la mama sa – profesoara de arta care-l ducea la filme in Liverpool. Tatal sau, divortat, detinea doua pub-uri in Merseyside: alaturi de el Daniel Craig a vazut primele filme cu Roger Moore in rolul agentului 007. La 16 ani s-a mutat la Londra pentru a studia teatrul la National Youth Theatre unde i-a avut colegi pe Ewan McGregor, Rhys Ifans, Alistair McGowan, Damian Lewis si Joseph Fiennes.

Citeste mai multe aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.