FOTO: lugojinfo.ro
TIMIȘOARA. Grav accident pe Centură Lugojului, samabata la prânz. 3 oameni au fost răniți, după ce șoferul unui microbuz a pătruns pe contrasens, a izbit un tir și a fost proiectat într-un al doilea tir, in care a intrat frontal.
„Un bărbat în vârstă de 53 de ani a condus un microbuz pe centura municipiului Lugoj, dinspre Timișoara spre Caransebeș, iar, la un moment dat a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un tir condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani. În urma impactului, microbuzul condus de bărbatul de 53 de ani a fost proiectat într-un alt tir, condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani.
În urma impactului au rezultat trei victime, respectiv trei bărbați în vârstă de 38, 53 și 57 de ani, pasageri în microbuz, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
FOTO: LugojInfo.ro
Pareri
foarte dese accidentele pe aceasta centura…ceva nu e in regula
Cind ati vazut vreo patrulă in miscare?! Stau doar prin birouri ori prin parcări pe netflix. Iar soferii derbedei incalca TOATE REGULILE, bașca fac live la volan . Politia RUTIERA ROMANA e cea mai SLABA si INCOMPETENTA din tot UE. O stiu toti soferii care fac curse externe . Pe afara e plin de PATRULE in CIVIL ptr cresterea eficientei. La noi GUVERNUL ține cu infractorii.
Au inceput sa plece carasenii din Timisoara ??? Intreb pentru un prieten…