Spitalul orasenesc din Moldova Noua, judetul Caras – Severin a ramas, de curand, fara medic pediatru care a renuntat sa mai profeseze aici din cauza drumului extrem de prost care leaga localitatea de Bozovici, acolo unde acesta locuia si de unde facea naveta.
Unitatea medicala era la un pas de inchidere, daca nu asigura si aceasta specializare.
Situatia devenise una destul de grava pentru micii pacienti din zona, asa ca managerul spitalului a incercat din rasputeri sa gaseasca o solutie pentru ca nimeni nu voia sa vina sa lucreze aici ca medic pediatru.
Pana la urma, un medic specialist de la Timisoara a decis sa mearga pe Clisura si sa faca naveta pentru a avea grija de copilasii din zona.
„Din 25 august, avem contract semnat cu un medic specialist pediatru, de la Timisoara, doamna doctor Lucica Stoica acceptand sa semneze un contract de prestari servicii si cu unitatea noastra”, a declarat Sebastian Patroi, managerul Spitalului Orasenesc din Moldova Noua, pentru expressdebanat.ro.
Avand asigurate cele patru specializari si sectii impuse de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, spitalul din orasul-port de pe Clisura Dunarii nu pierde finantarea pe caz ponderat si isi poate finanta activitatea din banii si contractul cu CJAS.