In cadrul Policlinicii Neuromed, programarile pentru consulturile de pediatrie se pot face si cu decontarea serviciilor prin Casa Nationala de Asigurari de Sanatate!

TIMISOARA. Din dorința de a oferi cele mai bune servicii medicale tuturor, indiferent de vârstă sau de statutul social, am ales să oferim și părinților liniștea de a-și știi copilul în siguranță!
Alături de un medic pediatru cu experiență, un medic dedicat și devotat profesiei pe care o practică. Dr. Simona Mărunțelu este medicul potrivit pentru asigurarea unui diagnostic corect și acordarea unui tratament de specialitate celor mici.

Sunt mamă a doi copii și, din această supremă responsabilitate, eu înțeleg să-mi exercit vocația de medic”, sunt câteva din spusele sincere ale doamnei doctor.

Ambulatoriul de Specialitate al clinicii Neuromed oferă servicii performante într-o gamă largă de specialități medicale cum ar fi: Neurochirurgie, Neurologie, Cardiologie, Gastroenterologie, Chirurgie generală, Endocrinologie, Reumatologie, Psihiatrie, Ortopedie, Pediatrie și Traumatologie și se pot face: ecografii cardiace, ecografii de tiroidă, ecografii de abdomen și pelvis, ecografii Doppler, osteodensitometrie (DEXA), Holter ECG și Holter de Tensiune.

Programează-te chiar acum la numărul de telefon: 0256 292 637.
Ambulatoriul de specialitate Neuromed are sediul pe Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 43.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.