TIMISOARA. In continuare sarbii vor ca Romania sa faca lucrarile ce tin de viitorul punct comun de trecere frontiera de pe Autostrada Timisoara Moravita. Ministrul Transporturilor spune ca, pana se vor lamuri toate aspectele, lucrarea va fi scoasa la licitatie separat.
Sorin Grindeanu a anuntat la Timisoara ca a fost finalizat studiul geotehnic, ceea ce incheie si Studiul de Fezabilitate, iar documentul va ajunge luna viitoare pe masa Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Asta inseamna ca la inceputul toamnei se lanseaza licitatia pentru gasirea unui constructor care sa realizeze acest obiectiv de infrastructura.
Autostrada Timisoara – Moravita, impartita in 2 loturi + punctul de trecere frontiera care e dublu ca pret fata de Nadlac
Data fiind lungimea drumului, ministrul spune ca autostrada Timisoara – Moravita va fi impartita in 3 loturi, intre care ultimul priveste strict amenajarea punctului de trecere frontiera nou cu Serbia.
„A fost terminat studiul geotehnic, la sfarsitul acestei luni e finalizat studiul de fezabilitate. In august vom aproba in Guvern indicatorii tehnico-economici pentru Timisoara-Moravita, iar probabil, pe final de august – inceput de septembrie, dam drumul la licitatie.
Sper ca pana la finalul lunii august sa putem sa scoatem la licitatie doua loturi. De ce spun doua loturi? Pentru ca al treilea este cel legat de vama.
Acolo exista o discutie si cu partenerii sarbi si alte institutii din Romania, care si-au dat avizul pe un proiect care e undeva la jumatate de miliard. Adica am avea un nod acolo, si un punct de trecere la Moravita, undeva cam dublu fata de Nadlac, ceea ce mi se pare un pic exagerat. In niciun caz traficul prin Moravita nu este de 2 ori mai mare decat cel prin Nadlac. Eu cred ca e de 2-3-4 ori mai mic decat cel din Nadlac, dar doar asa am gasit intelegere la unele institutii. Mai mult decat atat, nu este inchisa discutia cu sarbii legata de cine construieste acest punct si din ce bani. Noi am zis ca il facem noi, dar mai sunt cateva lucruri de reglat. Si atunci, exact acel punct, doar punctul de trecere l-am decupat si va fi o licitatie aparte pentru viitor. Si toata bucata de la Timisoara la Moravita, cele doua loturi, licitatie separata ca sa nu avem conflicte„, a explicat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Lotul 1 al Autostrazii Timisoara – Moravita va fi de la Remetea Mare la Padureni. Al doilea lot va fi de la Padureni la Moravita.
Ministrul reaminteste ca intreg proiectul are banii deja asigurati, ca s-a incercat introducerea amenajarii noului punct de trecere frontiera pe un program de finantare (CEF, Connecting Euro Facilities), insa nu a fost eligibil, astfel ca a revenit pe POT.
„Finantare exista. Noi am vrut sa scoatem mai repede aceasta licitatie, cea de la Moravita la Vama, pentru ca am crezut ca e un proiect unde putem sa aplicam la CEF, Connecting Europe Facility. Nu a fost considerat eligibil de comisie, ne-au spus ca sunt altele mai interesante si nu a fost ales, si atunci revine pe Programul Operational de Transporturi. Are finantare„, a reamintit ministrul Transporturilor.
***
Conform documentatiei pentru viitoarea Autostrada care sa lege Timisoara de Belgrad, realizata de firma Egis, traseul va avea mai multe noduri rutiere care vor asigura urcarile si iesirile de pe soseaua de mare viteza, respectiv conexiunea cu A1 de la Remetea Mare, Albina, Timisoara Sud (cu viitoarea Centura), Padureni, Voiteg si Moravita.
Nod Moravita
Totodata, in SF se regaseste salba de pasaje pentru traversare/subtraversare in punctele de intalnire cu drumuri nationale, judetene ori comunale.
Studiul prevede o multime de elemente tehnice privind teritoriul prin care va trece viitoarea Autostrada Timisoara – Moravita, ariile protejate, suprapunerea pe zone cu suprafete de padure, amplasarea dotarilor propuse, respectiv parcari de scurta durata si spatii de servicii, centre de intretinere si coordonare.
SF-ul pentru Autostrada Timisoara – Moravita, care ar urma sa realizeze conexiunea cu Serbia si sa fie legata de soseaua de mare viteza Belgrad – Vatin, conform unui memorandum semnat acum doua veri la Timisoara de ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu, si Tomislav Momirovic, ministrul Constructiilor, Transporturilor si Infrastructurii din Serbia, a fost majorat cu peste 16%, de la 8.727.474 lei fara TVA la 10.155.287 lei fara TVA, adica, la final va costa aproape 2 milioane si jumatate de euro cu TVA. Diferenta a fost luata din rezerva prevazuta in contractul de finantare cu bani europeni.
Demersul a fost justificat prin cele trei crize care au dus la instabilitatea din piata constructiilor: criza economica post – Covid, criza energiei si criza cauzata de conflictul militar din Ucraina, potrivit informatiilor din SEAP.
Termenul pentru finalizarea SF, care era initial 4 mai 2022, a fost prelungit de mai multe ori, ultima oara pana in toamna lui 2024.
Accesul in Serbia se va face printr-un punct de trecere a frontierei nou, ce se va afla la aproximativ 1,55 km fata de actuala vama de la Moravita.
Pareri
… PAI, E AUTOSTRADA ORI DRUM EXPRES..?????
… E MULTA ȘI MARE ZARVA, PARTE A CAMPANIEI ELECTORALE CARE URMEAZĂ..!!
… DACĂ NU LUCREAZĂ *DRUMURI PODURI BANAR*, sigur nu se face