In primavara incep lucrarile la Michelangelo 2. Ce strazi din Complexul Studentesc vor avea 3 benzi si ce se intampla cu pasarelele de sticla?

TIMISOARA. Incepand de anul viitor vom avea un santier nou in Complexul Studentesc, odata cu inceperea lucrarilor la proiectul Michelangelo 2, care se va desfasura pe fonduri europene. Proiectul este unul mai vechi, inca de pe vremea Administratiei Ciuhandu, insa Nicolae Robu a cerut modificari: sa se renunte la pasarelele de sticla pentru studenti.

Potrivit lui Robu, finantarea pentru Michelangelo 2 va veni din economiile facute pe proiectele derulate pe fonduri europene. Nu este sigur insa ca vom primi banii europeni pana la semnarea contractului de finantare, insa primarul Timisoarei da asigurari ca vom beneficia de fondurile europene. Este vorba despre putin peste 7,6 milioane de euro, adica aproximativ 34 de milioane de lei.

„S-a finalizat reproiectarea pentru Michelangelo 2, (…) acest proiect va fi fara indoiala aprobat pentru finantare. Lucrarile vor prevedea largirea strazii Surorile Martir Caceu (n.r. fosta Negoiu) si a strazii FC Ripensia la trei benzi. Drept urmare, de la Casa Tineretului si pana la stadion vom avea trei benzi cu sens unic de circulatie, valabil si la ora actuala, apoi de la stadion si pana la Michelangelo vom avea de asemenea tot trei benzi. Pe portiunea strazii FC Ripensia, dintre Surorile Martir Caceu si 1 Decembrie vom amenaja noi locuri de parcare”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Potrivit edilului, vor fi inlocuite si retelele utilitare, urmand sa fie schimbate conductele de apa, canal, tevile de gaz si reteaua pentru iluminat public.

Cat despre pasarelele de sticla, Robu s-a declarat de la inceput impotriva lor. „Sunt total nepotrivite si ar insemna sa facem praf aleea studenteasca”, ne spunea Robu in luna aprilie. Din noul proiect lipsesc pasarelele, dar si reamenajarea strazii Cluj.

„S-a renuntat la acele pasarele de sticla si pe strada Cluj si pe strada FC Ripensia. Abia in primavara ar putea incepe lucrarile. Pe strada Cluj nu avem nicio lucrare”, a mai spus primarul. Ramane de vazut daca vom primi sau nu finantarea europeana.

CITESTE SI: Adio pasarele de sticla in Complexul Studentesc! Nicolae Robu modifica proiectul Michelangelo 2

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.