Inca un amical international virtual pentru SS Politehnica Timisoara. Un adversar care ne va rascoli amintiri

TIMISOARA. Dupa o dubla amicala cu „fratii” germani de la Borussia Monchengladbach, alb-violetii de la SS Politehnica Timisoara ESports au un nou meci de gala, de aceasta data cu Ajax Amsterdam, adversara banatenilor de acum 10 ani din Liga Europa…

CITESTE SI: Cel mai tare turneu de tenis din vestul tarii rezervat juniorilor, amanat. Cand s-ar putea disputa competitia de la Timisoara 

Asadar, meciul dintre Poli si Ajax se va juca luni, 18 mai, de la ora 21 si va fi trasnmis in direct pe canalul de YouTube si pe pagina de Facebook a clubului. Biletele virtuale costa 15 lei si pot fi achizitionate de pe site-ul oficial al Politehnicii. De aceasta data nu se va juca 11 la 11, ca in partidele amicale precedente si 1 la 1. Poli va fi reprezentata de Denis Butean (Denis_1921_), component si al echipei in varianta 11v11, iar Ajax, de Dani Hagebeuk (Ajax Dani).

Meciul are loc la 10 ani si cateva luni dupa ”dubla” dintre FC Timisoara, echipa polista sustinuta pe atunci de Peluza Sud, si Ajax, în grupele Ligii Europa. La Amsterdam a fost 0-0, iar la Timisoara s-au impus olandezii cu 2-1, intr-un joc in care cuplul de stoperi al gazdelor a fost format din Mera si Scutaru, primul facand meciul vietii in partida din tur.

Duminica, Politehnica Esports a sustinut o ”dubla” amicala, tur-retur, cu Olimpia Satu Mare eSports, pentru a sarbatori 99 de ani de la infiintarea echipei de fotbal real a acestui club. Banatenii au invins cu 4-1 si 7-1. Toate incasarile de pe bilete au mers in contul gruparii ardelene.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.