TIMISOARA. S-a dat alarma duminică după-amiază la Timișoara, după ce un bărbat a văzut fum ieșind în biserica Sfântul Prooroc Ilie Testiveanul, din cartierul Fabric.
CITESTE SI: Masina in stalp, tanar de 20 de ani ranit, la Timisoara. A zburat cu BMW-ul in sensul giratoriu de la AEM
În momentul în care au izbucnit flăcările, în lăcașul de cult nu se aflau credincioși, ci era doar ingrijitorul. El a sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale pompierilor.
Salvatorii au stins imediat focul, care izbucnise în altar, și au împiedicat extinderea flăcărilor la întreaga încăpere.
„În data de 19.01.2025, în jurul orei 14:00, am fost anunțați prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la un lacaș de cult situat pe strada Andrei Saguna din Timișoara.
A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autoscara mecanica pentru lucru și salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta în interiorul altarului bisericesc.
Nu s-au înregistrat victime .În urma incendiului au ars elemente de mobilier și materiale textile”, au transmis reprezentantii ISU Timiș.
Pompierii urmează să stabilească și cauzele producerii incendiului.
Pareri
Uiol, pe prooroc îl chema Ilie Tesviteanul, boule!