TIMISOARA. S-a dat alarma la numarul de urgenta 112 dupa ce o autospeciala a fost cuprinsa de flacari la marginea soselei ce leaga Timisoara de Resita.
Incendiul a izbucnit la o masina a pompierilor voluntari din localitatea banateana Berzovia. Autospeciala se afla in mers cand soferul a observat fum iesind de sub capota, iar in cateva clipe limbile de foc au cuprins caroseria. Omul a reusit sa sara la timp din autospeciala si sa se salveze.
Traficul in zona a fost blocat pe un sens, iar pompierii militari din Bocsa au intervenit de urgenta venind in ajutorul colegilor voluntari de la Berzovia.
Din primele date, se pare ca focul a izbucnit din pricina unui scurtcircuit la instalatia electrica a masinii.