Incep lucrarile la Parcul Copiilor. Micutii vor avea, la anul, un parc nou-nout, cu zeci de locuri de joaca si plante aromate

TIMISOARA. Vesti bune pentru timisoreni. Edilii orasului promit ca in primavara anului viitor Parcul Copiilor va fi complet deschis pentru micuti. Prichindeii vor avea zeci de locuri de joaca, care mai de care mai inedite.

Copiii vor interactiona cu natura

Padure intunecata, o balta pe care cei mici se vor plimba cu bustenii, Tara uriasilor, Muntele fermecat, Tara piticilor, cea a indienilor, Leaganul cerului, Campia neastamparatilor sau Fantana din povesti. Acestea sunt doar cateva dintre locurile de joaca pe care cei mai mici dintre timisoreni le vor avea la dispozitie in Parcul Copiilor, care va fi redeschis cel tarziu in luna aprilie a anului viitor, promite seful Directiei de Mediu din cadrul Primariei Timisoara, Vasile Ciupa.

Potrivit proiectantului, plantele ce se vor planta vor fi unele aromate, deoarece „copiii trebuie sa invete din miros”. Va exista si un labirint mai mare, iar in mijlocul acestuia va fi amplasat un tobogan urias.

Concept nemtesc

Conceptul parcului este unul nemtesc, studiul de fezabilitate dupa care angajatii Horticultura vor executa lucrarile fiind facut de o arhitecta din Germania. Lucrarile au inceput oficial de marti. Alaturi de Horticultura, vor mai fi implicate si societatile Drufec si Cons Electrica, care, cu 2 milioane de euro, vor trebui sa schimbe total ideea parcului, pentru ca acesta sa nu mai prezinte un pericol pentru cei mici.

„Iscalim in mod oficial inceputul lucrarilor. Vor fi cheltuiti 2 milioane de euro, iar eu sper ca vor fi gata pana in toamna. Directia de Patrimoniu va gira lucrarea. Pana acum au fost intarzieri nemotivate, spun eu, dar asa au inteles unii ca pot sa faca aceasta lucrare”, a spus primarul Gheorghe Ciuhandu, acuzandu-l pe fostul prefect, Ovidiu Draganescu, ca a atacat in instanta primul studiu de fezabilitate, dar si mass-media locala, care, este de parere Ciuhandu, a speculat prea mult pe marginea subiectului. Aceasta dupa ce vreme de peste 4 ani de zile au fost pierduti zeci de mii de euro pe studii de fezabilitate, iar timisorenii nu au avut unde sa-si duca copiii la joaca, apeland mai mult la parculetele din cartiere.

In aprilie 2012, Parcul Copiilor isi deschide portile

Potrivit lui Vasile Ciupa, lucrarile vor fi gata in 6 luni, incepand de astazi, dar vor fi gata anul viitor, deoarece angajatii celor trei firme trebuie sa tina cont si de vreme, dar si de sarbatori.

De anul viitor, parintii care isi vor duce copilasii in Parcul Copiilor vor putea sta sa se relaxeze pe o terasa, ce va fi amenajata pe malul Begai. Ciupa anunta ca va face analize in fiecare luna pentru a vedea cum decurg lucrarile. Cat despre tunel, nu se stie daca acesta va mai ramane in picioare, deoarece in proiect nu mai este prevazut. Din noul parc nu va lipsi nici o fantana arteziana, care va fi amplasata in Piateta centrala.

Reprezentantii municipalitatii nu au stabilit inca cine va administra Parcul Copiilor, odata ce acesta va fi gata. Exista doua variante: concesionarea catre o firma din subordinea primariei sau administrarea directa de catre municipalitate.

Foto: Dariana Dragos

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Noroc cu modernizarile urbane, ca mai nou pe fiecare strada din TM gasesti cate o „buda ecologica”. Parca au inebunit astia. Pana si la intrarea in Parcul copiilor sunt doua. Dar nu se pot pune mai ferit aceste oribilitati insalubre? Chiar trebuie sa fie la fatade? Oare astia de la urbanism tot asa au si acasa? Trebuie sa treci prin WC ca sa ajungi in sufragerie? Ori nu au mai vazut buda si de aceea acum se lauda cu astea. Timisoara – capitala culturala europeana?! Halal imagine. Si mai spun cei din primarie ca va costa 2000000 de euro. Pai daca intrarea se face prin buda, tot degeaba.

  2. cand o sa fie gata parcul vor fi si toalete acolo. pana atunci era mai bine sa se urineze oamenii pe la colturi?

    • Nu citesti deloc atent ceea ce am scris. Nu am spus sa urineze nimeni niciunde. Este vorba doar de faptul ca TM este invadata de bude. Dar daca pe tine nu te deranjeaza atunci chiar nu-i problema ta. Iar asta cu Aradul … a postat unde nu trebuie. El cauta Opinia Aradului, da’ …

      • Nu exista opinia aradului :))) teapaaaa

  3. Plante aromate in parc???!?? Or sa fie de mincat???

  4. Cei trei postaci nu iubesc Timisoara. De ce nu o iau din loc? E muuuult mai frumos Aradul cel portocaliu, numai ca aradenii lauda…Timisoara. Exact ca toti strainii. Ca sa vezi!

  5. Se vede ca se apropie alegerile si ce stie Ciuhandu sa faca mai bine??? Parcuri, evident!Daca si acuma iti mai merege Ciuhandule….inseamna ca timisorenii o merita!

  6. Deci faza asta cu plante aromate e tare. CUm sa puna plante aromate? astia is cretini

  7. Deci asta e campanie electorala pura! Sa te apuci cu mai putin de 1 an pana la alegeri de reconstructia Parcului Copiilor (era tare o faza , acum cateva zile, in Parcul Botanic unde au pus un benner pe care scria „Parcul copiilor” :))) cat timp ai neglijat total acest loc de joaca esential pentru cresterea unui copil… Rusine Ciuhandu si Orza!

    • Consiliul local Timisoara este vinovat pentru faptul ca nu a fost refacut Parcul Copiilor.

  8. draga denis, ciuhandru si orza se chinuie de ani buni sa faca parcul. colegii tai liberali l au tot boicotat. asa ca rusine tie si lor.