Incepe Cupa Romaniei la handbal. Prim divizionara Politehnica joaca la Buzau, divizionarele secunde intra si ele in intrecere

TIMISOARA. Timisul are trei reprezentante in primul tur al Cupei Romaniei la handbal masculin, si doar una dintre ele va evolua pe teren propriu.

Prim divizionara Politehnica merge la Buzau pentru meciul cu echipa din localitate, tot o rivala din Liga Zimbrilor. Cele doua echipe sunt vecine de clasament, fiind despartite de 3 puncte. Gazdele de miercuri au inscris 143 de goluri pana acum in campionat, fata de 121 ale banatenilor, insa la capitolul aparare baietii lui Pero Milosevic stau mai bine. Alb-violetii au incasat 128 de goluri, fata de 141 luate de HC Buzau. Cele doua grupari vin dupa rezultate similare in campionat. Poli a pierdut la doua goluri in fata Stelei, dupa ce a avut avantaj chiar si de 6 pe tabela, in timp ce Buzaul a fost depasita cu 36-32 la Suceava.
Politehnica Timisoara a fost invinsa in ultimele doua meciuri cu HC Buzau, 31-27 pe teren propriu, si 29-23 la Buzau. Intalnirea din primul tur al Cupei este programata miercuri, de la ora 18:00.

Divizionara secunda CSU Politehnica este singura dintre cele trei grupari timisene care va juca pe teren propriu. Handbalistii pregatiti de Emil Stolojan vor primi vizita prim divizionarei CSU Suceava. Timisorenii au pierdut primele doua meciuri ale sezonului si pleaca cu sansa a doua in aceasta intalnire. Sucevenii vin la Timisoara dupa victoria la 4 goluri in fata Buzaului, iar in Liga Zimbrilor sunt pe patru in clasament, cu 12 puncte, tot atatea cate au si ocupanta locului 3, CSM Constanta, si echipa de pe locul 5, Minaur Baia Mare. Intalnirea dintre CSU Politehnica si CSU Suceava este programata miercuri, de la ora 13:30, in sala Constantin Jude.

A treia formatie timiseana care joaca in primul tur al Cupei Romaniei este Unirea Sannicolau Mare, care va evolua pe terenul celor de la CSU Pitesti. Formatia de pe Aranca este penultima in prima serie din Divizia A, fara punct dupa doua meciuri, si vine dupa un esec cu 33-25 pe terenul Universitatii Craiova. Nici rivala timisenilor nu sta mai bine. CSU Pitesti a pierdut toate 3 partidele jucate pana acum in seria B din liga secunda, si are cele mai multe goluri incasate dintre toate echipele din divizie, 117. Meciul dintre CSU Pitesti si Unirea Sannicolau Mare este programata Joi, de la ora 15:00 in sala din Trivale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.