Incuboxx, Centrul IT&C de pe Circumvalatiunii, ar putea fi administrat de Universitatea de Vest si Universitatea Politehnica din Timisoara

TIMISOARA. Primaria Timisoara se pregateste sa inaugureze Centrul IT&C de pe Calea Circumvalatiunii, ridicat pe fonduri europene, cu 4,2 milioane de euro. Vorbim despre o cladire ce adaposteste, conform proiectului, 66 de birouri care vor sta, in curand, la dispozitia tinerilor care au firme in domeniu.

Incubatorul de afaceri se numeste Incuboxx si are 4 etaje, birouri intre 20 si 50 de metri patrati, o cantina si spatii pentru firme care ofera consultanta.

Potrivit proiectului, la parter vor functiona serviciile de consultanta, la etajele 1 si 2 cele care au trecut deja de faza de incubare si se afla in stadiul de consolidare, cu peste 9 angajati, iar la etajele 3 si 4 cele care se afla abia la inceput. Centrul va cuprinde si doua sali all-inclusive, dotate cu birouri, cu calculatoare si cu multifunctionale, dar acestea vor fi puse la dispozitia firmelor ce se afla in stadiul de incubare. Din cladire nu vor lipsi salile de sedinte si cele de conferinte, dar si cele de seminare.

„La etajele 3-4, dedicate microintreprinderilor, vom avea spatii pentru 42 de firme, iar la etajele 1-2, dedicate firmelor care trec la consolidare, avem 24 de spatii. In total este vorba de o capacitate de 66 de spatii pentru birouri, din care 2 sali mari sunt all-inclusive, pentru 14 firme. La parter avem 2 birouri pentru serviciile specializate in consultanta si in contabilitate si cantina. Vom face si 78 de locuri de parcare”, explica, in urma cu cativa ani, managerul de proiect.

Fostul primar al Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, pusese piatra de temelie exact acum 2 ani, proiectul fiind unul mai vechi si ar fi trebuit sa fie gata in 2013.

Potrivit primarului Nicolae Robu, Centrul IT&C ar putea fi administrat chiar de doua dintre marile universitati ale Timisoarei: Universitatea de Vest si Universitatea Politehnica.

„Am inceput receptia, cred ca la inceputul lunii aprilie il inauguram, am avut niste observatii, nu era totul finisat cum trebuie, pus la punct, insa va iesi foarte frumos, dupa parerea mea. Cred ca e pe terminate amenajarea, remedierea, in interior chiar arata bine si cladirea este foarte functionala. O sa vedem cum impartim spatiile. Am o intentie sa propunem si am si vorbit, de altfel, cu rectorii Universitatilor Politehnica si de Vest, ca impreuna sa creeze o societate care sa administreze centrul, ei sa fie administratorii Centrului de Afaceri si Incubare. Primaria Timisoara cred ca si-a facut datoria, a oferit un astfel de bun, nu trebuie Primaria sa administreze. Societatea universitatilor il va primi in concesiune, gratuit, acest bun, pentru a-l administra conform unui caiet de sarcini, conform cu angajamentele din proiect. Daca nu merge, atunci va trebui sa facem licitatie. Firmele care ajung acolo trebuie sa plateasca, nu s-a stabilit exact cat, oricum platesc sume mici sau doar utilitatile, nu stiu exact”, a explicat primarul Timisoarei.

Potrivit edilului, societatea formata din cele doua universitati, daca rectorii sunt de acord, trebuie sa selecteze firmele dupa anumite criterii, dupa un plan de afaceri bine pus la punct.

„Sunt o multime de criterii, eu am facut asta cand eram rector la incubatorul pe care l-am creat in corpul R al Politehnicii, peste drum de acest centru Incuboxx. Apoi firma trebuie sa faca toata administrarea cladirii, gestiunea cu firmele respective”, a completat Robu.

Investitia totala a depasit putin 19 milioane de lei, din bugetul local investindu-se 8,2 milioane de lei, iar finantarea nerambursabila de la Uniunea Europeana fiind 7,2 milioane de lei.

CITESTE SI: Timisoara va avea un incubator de afaceri cu 4 etaje. Vezi aici toate facilitatile puse la dispozitia firmelor IT&C! VEZI FOTO!

Foto: Virgil Simonescu

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Inteleg ca acest cavou fara geamuri (alea nu sunt geamuri) este nimeni altul decat Vlad Gaivoronchi, pe care il cunosc din anii 70, e un aiurit si un arogant fara pereche, habar nu are sa proiecteze, racoleaza studentii cei mai buni din facultate si lucreaza cu ei. Asociat la firma Andreescu&Gaivoronschi, aceasi firma care apare in dosarul DNA descis in cazul CFR MARFA, acuzati pentru dare si luare de mita, trucare si falsificare a 13 licitatii,in urma caruia sotia lui Andreescu a fost condamnata cu executare la 7 ani. Acesti indivizi profaneaza acum vizual orasul nostru cu acest container-cavou? Societatea civila nu are nimic ce zis? Voua va place?

  2. aia voiam sa intreb si eu.
    ramane asa cu plasticul ala urat pe el?
    am crezut ca erau doar paravane de lucru pt iarna …

    • „Plasticul ala urat” formeaza de fapt peretii cladirii…

  3. Am crezut ca este un container(incuboxx = o cutie incubator )….

  4. Are aspect de prezervativ reflectorizant … :)) Sau fosforecent … :)) Iar cu cei doi de X de la capat … parca este pentru filme XXX. Made of plastic it’s … fantastic. 🙂