Straini indragostiti de Timisoara! Au lasat in urma Belgia, Congo, Finlanda sau Filipinele si s-au stabilit la Timisoara pentru totdeauna! Vezi aici povestea lor!

Trec pe langa noi poate in fiecare zi si nu stim ca sunt straini care s-au indragostit de Timisoara, care au ales sa-si intemeieze o familie si sa ramana aici, lasand in urma parinti, frati, prieteni. Au facut-o cu multa convingere si se declara cuceriti pentru totdeauna de Timisoara.

In ultimii 18 ani Timisoara a pierdut peste 11 mii de locuitori, care au ales sa plece din orasul de cinci stele spre America, Germania, Spania sau Italia, unde duc o viata mai buna. Locul lor in viata de zi cu zi in Timisoara a fost luat de alti oameni, veniti de pe alte meleaguri, care au decis sa ramana pe malurile Begai.  Peste 2.700 de cetateni din Italia, lumea araba sau Germania au lasat totul in tara lor si s-au stabilit la Timisoara,unde si-au gasit jumatatea si chiar realizarea profesionala.

Pe langa nemti, austrieci, arabi sau italieni, Timisoara a devenit centrul universului si pentru tineri din Congo, Filipine, Finlanda ori  din Belgia. „Opinia Timisoarei” va spune povestile lor! Veti afla ce le place strainilor in Timisoara, ce nu le place si ce anume i-a convins sa ramana aici.

Timisoara e „acasa“ pentru peste 2.500 de straini

Noilor timisoreni le plac mancarea, ospitalitatea banatenilor si frumusetea romancelor, dar sunt dezamagiti de drumurile proaste, birocratie si coruptia din sistemul sanitar

Belgianul Andy: „Nu voi mai pleca din Timisoara”

Andy Behaegel, un belgian de 33 de ani, a descoperit Timisoara in urma cu 10 ani, cand a venit aici sa investeasca in agricultura. A venit cu gandul sa descopere Romania, sa faca bani, iar apoi sa se intoarca la Bruxelles, locul de unde este. Acum, la 10 ani de la primul contact cu Timisoara, conduce o ferma de cereale la Periam, are o firma care se ocupa cu vanzarea utilajelor agricole si isi duce zi de zi copilasul de 4 ani la gradinita.

“In 2001 am venit la Timisoara cu tatal meu si cu inca un prieten, sa fac afaceri. Am gasit pamant la Periam, am cumparat acolo niste terenuri, o casuta, mi-am deschis firma si am inceput sa lucrez. intre timp, am descoperit-o pe viitoarea  mea sotie: Georgeta. A fost prima persoana din Romania pe care am cunoscut-o. Ea mi-a fost ca un ghid, ca sa zic asa. Lucra pentru o firma de consultanta si m-a ajutat enorm sa fac tot ce tine de hartii. Atunci mi-a placut de ea si am stiut ca-mi va fi sotie. intre timp, tatal meu si prietenul meu s-au reintors in Belgia, pentru ca nu au reusit sa se descurce in Romania”, povesteste Andy.

Georgiana si Andy Behaegel sunt de zece ani impreuna

Dupa 3 ani de la sosirea la Timisoara, cei doi s-au si casatorit, desi, spune Georgeta, s-au gandit mult pana sa faca acest pas. “El din prima luna a zis ca ma ia de sotie, dar eu i-am zis sa se gandeasca foarte bine. Aveam amandoi 22 de ani si i-am tot spus sa se gandeasca bine daca vrea pasul asta, pentru ca in Romania sunt multe fete frumoase”, spune, glumind, Georgi.
“Ohh, da, da sunt foarte frumoase fetele din Romania”, completeaza si Andy. in 10 ani de cand sunt impreuna,  cei doi au uitat complet de Belgia si merg acolo doar in vacante. “Luna trecuta Andy a fost la Bruxelles si m-a sunat sa-mi spuna ca-i e dor sa vina acasa. Eu tot i-am zis ca acasa pentru el ar trebui sa fie la Bruxelles, nu Timisoara, dar el nu: ii era dor de Timisoara”, mai povesteste Georgeta. si baiatul de 4 ani s-a banatenizat, insa amandoi spun ca, fiind mai maricel, el isi doreste parca mai mult sa plece in Belgia decat ei. “Fiind mare si mergand in Belgia in vacante, tot intreaba de bunicii sai. Nu stim daca atunci cand va creste va ramane la Timisoara. Eu, in orice caz, nu voi pleca de aici”, mai spune Andy.

Faptul ca el a ramas la Timisoara, iar tatal sau a plecat inapoi la Bruxelles se datoreaza in special bunatatilor din Romania, dar si oamenilor foarte primitori. „Oamenii sunt foarte primitori aici. Sunt saritori, sunt mai deschisi ca in Belgia. Vorbesc cu tine”, spune Andy, intrerupt de sotia sa: „De mancare nu zici nimic?” Dupa care acesta raspunde: “Aveti o mancare superba. As manca orice aici in Romania, de la mici, la sarmale, orice e super. Se si vede. M-am ingrasat peste 10 kilograme de cand stau in Romania…”
Ce nu-i convine in Timisoara? Birocratia si drumurile. „Drumuri mai proaste ca aici nu cred ca mai gasesti pe undeva in lume. Plus ca e birocratie. Pentru orice iti trebuie aprobari peste aprobari”, spune cu zambetul pe buze.

Inevitabil vine si intrebarea de ce o romanca si nu o belgianca si de ce un belgian si nu un roman. Raspunsul e simplu:  „Pentru ca e superba”, spune Andy despre sotia sa, in timp ce Georgeta spune ca l-a cucerit felul lui de a se comporta. „El, desi avea pe vremea aceea foarte multi bani, era extrem de matur si voia sa faca el banii sai, nu sa mosteneasca si sa foloseasca banii stransi de familia sa. Mi-a placut ca era extrem de matur si stia exact ce vrea de la viata. in plus, nu-i placea sa epateze cum se intampla cu tinerii de atunci”, spune Georgeta.

Filipinezul Martin: „Avem sosele mai bune in Filipine”

A venit din Filipine in Romania pentru o femeie frumoasa cu care s-a casatorit si a decis astfel sa se stabileasca aici. Reo Martin Mercado On, pe numele sau complet, a fost dintodeauna pasionat de munca de barman, de sticle aruncate in aer si cocktail-uri bazate pe retete inventate de el. Prima oara a lucrat dupa absolvirea liceului intr-un bistro de tip american din Filipine ca ajutor de barman. Dupa o luna a fost promovat si a devenit barman „cu acte-n regula”. A participat in tot acest timp la numeroase concursuri si cursuri de flairing de unde s-a ales cu medalii de aur si locuri secunde.

Intr-o zi, viata lui simpla s-a schimbat radical. A fost descoperit la acel bistro de un american care manageria un hotel. Nu un hotel oarecare, ci un hotel aflat pe un vas de croaziera. „Imi place la tine pasiunea cu care manuiesti sticlele de bautura si felul ireprosabil cu care iti tratezi clientii”, au fost cuvintele de la care Martin a inceput o viata noua.
Vasul lor, a ajuns in portul din Genova, Italia, unde s-a imbarcat echipa de ospatari din Romania. „Am vazut in multime o fata cu ochelari ce mi-a atras atentia imediat”. S-au indragostit, iar in mai putin de un an erau casatoriti si asteptau un copil. „Eram obligat sa imi respect contractul de munca. Cand mi-a expirat, am plecat spre Filipine unde am stat trei luni pentru acte, ca sa locuiesc legal in Romania. Am ajuns aici cand Diana, sotia mea, mai avea o luna de sarcina. Mi-a fost tare greu sa stau departe de ea”, declara Martin.

In prezent lucreaza ca barman intr-un club din Timisoara si spune ca nu ar renunta la meseria prin care si-a cunoscut sotia. Isi traieste munca si o „joaca” atunci cand prin aer zboara sticle grele.

Desi povestea lor de dragoste s-a incheiat, Martin va ramane in Romania pentru ca are aici o fetita pe care vrea sa o vada cum creste. In plus, spune ca atunci cand e intrebat daca ii place in Romania, el raspunde „Iubesc Timisoara”. Ii place acest oras pentru oamenii ospitalieri, spune ca ii place pentru ca este un oras curat, iar oamenii sunt foarte deschisi in gandire.

„Sunt multe nationalitati, multi studenti straini si asta ma face sa ma simt ca acasa”, spune Martin. Exista si cateva lucruri care il dezamagesc la acest oras. „Drumurile din acest oras sunt ingrozitoare, avem sosele mult mai bune in Filipine”. Tanarul spune ca cel mai uimit a fost sa vada si sa atinga zapada. S-a obisnuit cu clima intre timp si acum adora zilele in care ninge. Martin isi petrece timpul liber stand cu prietenii in Piata Unirii unde, spune el, se simte ca acasa, pentru ca avea si el in tara un astfel de loc. (alina degau)

Satu, din Finlanda, a visat Romania de mica

Intr-o perioada in care oricine incearca sa prinda un loc de munca intr-o tara scandinava, pentru ca acolo sunt cele mai bine platite joburi, Satu Lavonen a decis sa lase in urma tara natala si a venit la Timisoara sa-si intemeieze o familie si sa-si faca un rost in lume.
La 11 ani de la prima ei vizita la Timisoara, Satu are un job la o firma de traducere straina, care are filiala in Timisoara. Spune ca se simte foarte bine in Orasul Florilor. L-a cunoscut pe Cristi Vladimirescu si dragostea a convins-o sa ramana in orasul de pe Bega, in loc sa mearga inapoi in Finlanda.
Povestea ei incepe in anul 2000 cand a venit la Timisoara sa studieze. Visul de a vedea Romania l-a avut inca de mic copil cand a luat in mana un atlas geografic si a vazut ca in Romania exista un oras care are numele identic cu al ei: Satu Mare.
Iin 2004 s-a casatorit cu timisoreanul Cristian Vladimirescu, apoi au plecat impreuna in tara celor o mie de lacuri, dar au decis sa revina “acasa”, asa cum ii place ei sa-i spuna Timisoarei. Conjunctura care i-a readus aici nu a fost una foarte placuta. “Parintii lui Cristi s-au imbolnavit si am revenit in Timisoara. Nu mi-a fost usor sa ma adaptez, imi aduc aminte ca in primii ani a trebuit neaparat sa merg o data pe an in Finlanda”, povesteste Satu, completata de Cristi: “Fiind singurul copil din familie trebuia sa-mi ajut parintii bolnavi”.

Satu s-a adaptat in Timisoara si spune ca-i place aproape totul, mai putin drumurile si faptul ca e nevoie sa imparta mita si atentii oriunde s-ar duce. “Nu inteleg de ce un drum care se repara anul asta, peste un an se strica si are nevoie de reparatii. Pentru mine a mai fost un soc cand soacra mea a fost in spital si noi, rudele, a trebuit sa dam bani asistentelor si doctorilor. Este foarte foarte trist”, spune tanara.
In perioada in care a stat in Romania singura problema pe care a avut-o a fost cu caldura prea mare din timpul verii. Ii cam da de furca si limba romana. “Cel mai amuzant moment a fost cand am mers la veterinar sa-l intreb care e varsta potrivita pentru a castra motanul pe care-l avem noi acasa. Dupa mult timp, am realizat ca, de fapt, intrebasem cand sa-l castrez pe veterinar”, isi aminteste finlandeza.

Cu viitorul sot a fost dragoste la prima vedere din partea amandurora. “M-a indragostit de el. Nu e simplu?”, spune razand Satu, in timp ce Cristi spune ca ea l-a cucerit atunci cand si-a dat seama ca desi venita dintr-o lume in care avea totul, nu a emis nicio pretentie in Romania: “E o fata foarte simpla. Niciodata nu mi-a cerut ceva ce nu i-am putut oferi”, spune si sotul sau.

Congolezii Sami si Yengue – sunt suporteri infocati ai lui Poli

Saminou Yengue Kizidi (Yengue) si Matsimouna Zitou Manza (Sami) sunt doi frati din Congo care locuiesc de ani de zile in Timisoara. Primul s-a nascut in Romania, unde a trait cativa ani dupa care a plecat cu familia in tara lui natala pentru a-si incepe studiile. Cu mama romanca si tatal congolez, Sami s-a intors in Romania sa studieze la o facultate din Timisoara. A inceput arhitectura, dar a renuntat la facultate si, acum, la 29 de ani, congolezul invata la Facultatea de Design. in restul timpului, Sami are diferite activitati la Centrul Cultural Francez, fiind foarte pasionat de munca in echipa facuta cu copiii. Teatrul, desenul sau pictura sunt cateva dintre talentele pe care Sami le are si le pune in practica la Centrul Cultural Francez.

A decis sa se stabileasca aici pentru ca s-a casatorit cu o romanca cu care are si un copil. Nu s-a gandit sa se intoarca in Africa, pentru ca, spune Sami, “diferenta dintre cele doua tari, e ca in Romania lucrurile sunt mai stabile. Politica din Africa este mereu instabila, si chiar daca si aici sunt numeroase probleme, e totusi mai in regula de trait in Romania”.
Sami este impresionat de spatiile verzi din Timisoara si de malul Begai, unde merge des cu fetita lui. ii place sa se plimbe in Parcul Rozelor si in Piata Operei, desi detesta porumbeii care se perinda prin Piata. intrebat ce nu ii place in acest oras, Sami spune ca raspunsul lui este probabil raspunsul oricarui cetatean roman. Nu ii plac drumurile si parcurile care desi exista sunt  complet ignorate de autoritati, avand un aspect neingrijit. „Imi plac oamenii din oras pentru ca mi se par foarte linistiti. Atmosfera din Timisoara este foarte linistita in comparatie cu alte orase, ca Bucurestiul de exemplu”, mai adauga Sami.

Daca fratele mai mare s-a stabilit in alta tara, dupa mai bine de zece ani, mezinul familiei a decis sa i se alature.  in urma cu trei ani, Yengue a venit in Timisoara cu ganduri si planuri mari. A vrut sa urmeze cursuri de aviatie, fiind foarte pasionat de tot ce inseamna avioanele, de la fabricarea lor pana la pilotarea lor. scoala a fost insa prea scumpa pentru Yengue, asa ca s-a hotarat sa se inscrie la Facultatea de Informatica. Are 21 de ani si este student in primul an si spune ca s-a bucurat ca a luat aceasta decizie pentru ca ii place foarte mult ceea ce studiaza. “Nu imi place cand vad cat de greu se obtine un loc de munca in Romania si cat de prost esti platit. Daca totusi ajungi sa lucrezi undeva, nu lucrezi, ci muncesti mult pe bani putini”, afirma Yengue.

Cei doi frati sunt suporteri Poli Timisoara iar Sami spune ca in ultimul timp este dezamagit de echipa. Cei doi s-au adaptat foarte bine in Romania unde isi construiesc un viitor poate mai bun decat in Africa.

De ce Timisoara si nu Bucuresti?

Povestea acestori tineri este aproape identica cu a celorlalte mii de straini care au venit in capitala Banatului si si-au facut o familie in Timisoara. Bogdan Nadolu, profesor in cadrul Sectiei de Sociologie-Antropologie din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, ne explica ce i-a motivat pe noii timisoreni sa ramana aici.

Bogdan Nadolu

“Toate aceste povesti de viata vin din experienta directa. Strainii au venit la Timisoara, le-a placut, si-au gasit jumatatea si au ramas aici. Aleg Timisoara si nu Bucuresti, pentru ca acolo e concurenta mult mai mare, infrastructura pana la Bucuresti e deficitara, este doar pe calea aerului. Timisoara este foarte aproape de granita cu spatiul european si are un exercitiu mult mai mare pentru interculturalitate decat Bucurestiul. Bucurestiul are spiritul capitalei, Timisoara are respectul pentru alteritate, pentru multiculturalitate, pentru straini, pentru cei ce apartin de culturi diferite, lucru foarte apreciat de cei care vin aici. Chestia cu femeile este o caracteristica generala a Romaniei. La fel si distractia. in Europa centrala, la ora 6 seara se inchide tot. Noi, romanii, avem un reflex de a pierde noptile din cand in cand. E un lait-motiv care poate fi foarte bine exploatat. in Nostrava, de exemplu, exista o strada celebra cu o suta si ceva de berarii, baruri, restaurante, cluburi. La un moment dat, din Polonia era organizat un tren de naveta care pleca vinerea seara si se intorcea duminica dimineata, special pentru consumatori”.

Conform statisticilor, din 1990 pana in 2008 populatia Timisoarei a scazut cu 50.000 de persoane, minimul fiind atins in 2007, cand Timisoara avea 301.000 locuitori. La inceputul anului 2011, populatia Timisoarei este de 311.400 de locuitori.
Pe fondul mediatizarii intensive a crizei, natalitatea va fi din nou in regres. Populatia tanara a orasului a scazut de la 27,7% in 1990 la 17,3% in 2009, iar in perioada 1992-2007, numarul deceselor a fost constant mai mare decat numarul nasterilor. Trebuie spus si ca populatia in comunele suburbane a crescut cu 5.774 locuitori permanenti, adica 1,64 la suta din populatia Timisoarei. Cei mai multi stau in Sacalaz – circa 7.000, oras urmat de comuna Giarmata, cu peste 6.000 locuitori.