Inghesuiti in microbuz in drum spre Europa. Zeci de migranti prinsi de politistii de frontiera in Timis

TIMIS. Au trecut granita din Serbia in Romania si sperau sa petreaca sarbatorile de iarna in vestul Europei, dar politistii le-au stricat planurile.

CITESTE SI: Un nou punct de trecere a frontierei catre Serbia inaugurat in Banat. Foto 

Totul s-a intamplat in apropierea localitatii timisene Ferendia vineri seara, dupa ora 19. Politistii de frontiera au tras pe dreapta un microbuz condus de un aradean in varsta de 21 de ani. In urma controlului oamenii legii au descoperit in autovehicul 23 de indivizi, insa niciunul nu vorbea limba romana.

Cand i-au luat la intrebari, politistii au aflat ca cei 23 provin din Irak, Iran, Siria si Siria si Afganistan. Acestia au trecut singuri frontiera din Serbia in Romania si isi doreau sa ajunga intr-un stat din vestul Europei, iar aradeanul era cel care urma sa ii duca spre implinirea visului. Din grupul capturat faceau parte 14 barbati, 5 femei si 4 copii. Adultii aveau varste cuprinse intre 18 si 52 de ani, iar copiii intre 15 si 18.

Cei 23 de calatori vor fi cercetati pentru trecere frauduloasa a frontierei de stat, iar soferul pentru trafic de migranti.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.