Initiativa pentru salvarea copacilor cu… sentimente romantice!

Deputatul Partidului National Liberal, Pavel Horj a depus un proiect de lege pentru conservarea arborilor exceptionali din Romania. Initiativa sa are puternice accente poetice.

“Arborii exceptionali fac parte din patrimonial national, participa la identitatea si cultura poporului roman si au o valoare istorica, estetica, sentimentala, social si economica inestimabila. … Arborii exceptionali sunt exemplare din padure, ori supravietuitori solitari ai intinselor paduri de odinioara, din campii, pasuni ori localitati, care se remarca prin anumite performante biologice, morfologice, istorice, legendare, peisagistice ori ecosistemice”, se arata in proiectul de lege al deputatului PNL Pavel Horj.

Liberalul face si o trecere in revista a tipurilor de copaci exceptionali. Iar aici apare sufletul de poet al fostului inginer silvic: „Arbori care constituie elemente edificatoare ale peisajelor, dand viata, culoare si parfum anotimpurilor, declansand sentimente romantice ori patriotice, personalizand aleile, strazile, scuarurile sau parcurile, marcand sarbatorilor de pasti, de craciun, sau anul nou, ori fiind simboluri ale oraselor, comunelor sau satelor.”

Si expunerea de motive a proiectului de lege are accente lirice: „Pentru excursionistii din strainatate si mai ales pentru specialisti arborii exceptionali, ca si padurile virgine, reprezinta cartea de vizita a Romaniei, care reflecta respectul nostru fata de natura, trecutul istoric si nivelul nostru de civilizatie. De aceea, trebuie identificati si popularizati. Pentru marea masa a populatiei, acesti arbori veterani sunt o punte de legatura cu trecutul nostru istoric, atat de zbuciumat, dar plin de eroi indragiti ai neamului nostru.”

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.