Initiativa timisoreanului Alin Ignea, un succes total! Jucatori din Romania isi scot tricourile la licitatie intr-o actiune caritabila

TIMISOARA. Fotbalul timisean a venit in sprijinul micutului Matei Hromei, fiul cunoscutului fost fotbalist si arbitru Mihai Hromei, anul trecut prin turneul “Impreuna pentru Matei”, organizat la Sag. Lucru care nu a mai fost posibil in anul 2020 din cauza pandemiei. Pustiul in varsta de doar cinci ani sufera de o afectiune neurologica si are nevoie permanent de un tratament costisitor.

CITESTE SI: Dominic Fritz a vorbit in sfarsit si de clubul Primariei, SCM Timisoara: Vom face reforme si vom instala o noua conducere, dar prioritatile sunt altele 

Printre cei care au sarit in sprijinul familiei Hromei se numara si mijlocasul Politehnicii Timisoara, Alin Ignea, care este si un apropiat al altui club iubit in oras, Auto. Dupa meciul cu Rapid, jucatorii ambelor echipe si-au scos tricourile la licitatie pentru un gest caritabil in favoarea organizatiei Salvati Copiii. Tricoul lui Alin a fost adjudecat de un apropiat al clubului si daruit chiar fiului fotbalistului Politehnicii, Lucas. Alin Ignea a dus apoi provocarea la un alt nivel, dupa cunoscutul proverb dar din dar se face rai.

Pentru Matei, am scos tricoul meu la licitatie, dar am provocat si jucatori de la alte echipe, majoritatea din Liga 1. Ma bucur sa vad ca initiativa are succes”, a precizat Alin Ignea.

Tricoul regretatului Marin Cisovsky, la mare cautare.

Printre cei care au raspuns pozitiv incercarii de a ajuta familia greu incercata, se numara jucatori care au inceput fotbalul in Timisoara, ca Vlad Dragomir, Costel Pantilimon, Edy Pap, Denis Harut, Steliano Filip, Dorin Rotariu, Ioan Mera, Andrei Artean, Claudiu Belu, Petre Ivanovici, dar si jucatori din tara, sau romani din strainatate, care au simtit nevoia sa se implice, Mario Camora, Ionut Larie, Sergiu Hanca, Dan Nistor, Cristi Manea, Paul Anton, Razvan Plesca, Ciprian Rus, Adrian Balan, Bogdan Mitrea, Ionut Balaur, Alexandru Rauta, etc, dar si alte tricouri speciale.

Unul din cele mai apreciate tricouri, pentru care s-a licitat „frumos”, este al regretatului Marian Cisovsky, probabil cel mai iubit si apreciat jucator strain ce a jucat pentru Poli si care din pacate si-a pierdut anul acesta viata dupa o lupta imposibila cu o boala incurabila.

Pentru cei care vor sa liciteze pentru tricouri, sunt invitati sa intre pe pagina de Facebook a fotbalistului Alin Ignea, unde vor afla mai multe despre cum pot intra in posesia unui tricou de legenda, care poate ajuta enorm o familie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.