Intalniri de poveste. Scriitorul Francesc Miralles, autorul cartilor din seria Ikigai, in premiera la Timisoara

TIMISOARA. La invitația Asociației „Inițiativă în Educație”, Francesc Miralles, autorul cărților din seria Ikigai, va fi prezent în premieră la Timișoara, în perioada 21 – 23 noiembrie 2023. Autorul se va întâlni cu peste 300 de elevi și 50 de cadre didactice în cadrul activităților organizate special pentru elevi, profesori și întreaga comunitate din Timișoara!

Scriitor, jurnalist și muzician catalan, născut în 1968 la Barcelona, Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări.
Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care „Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” (Humanitas, 2017), „Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață” (Humanitas, 2019, tradus în peste 60 de limbi, bestseller în SUA, Anglia, India, Olanda, Turcia etc.) și „Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă” (Humanitas, 2020).

În plus, autorul susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea. Acum va fi pentru prima oară în interacțiune directă cu publicul din Timișoara!

Calendarul evenimentelor în cadrul cărora veți avea ocazia să îl cunoașteți personal pe autor:

1. Vernisaj expoziție „Inner Cosmos”- Livia Mateiaș
Dată: 21 noiembrie, de la ora 18:00;
Locație: Parter Centrul de Proiecte Timișoara, str. Vasile Alecsandri, nr.1;
Detalii AICI.

2. „Întâlnire cu scriitorul. De vorba cu Francesc Miralles” – Activitate pentru elevi
Dată: 22 noiembrie, de la ora 10:00 – 11:00;
Locație: Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, Bulevardul Revoluției din 1989, nr. 17, Timișoara.
Detalii AICI.
Înscriere clase de elevi pe e-mailul: [email protected]
Locuri limitate!

3. „Cultură și Educație AZI” – Activitate pentru cadrele didactice
Dată: 22 noiembrie, de la ora 17:00 – 18:00;
Locație: Parter Centrul de Proiecte, str. Vasile Alecsandri, nr.1
Detalii AICI.
Înscrieri: Formular de înscriere

4. „Dialog cu Francesc Miralles. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” – Activitate pentru publicul larg
Dată: 22 noiembrie, de la ora 19:00 – 20:00;
Locație: Parter Centrul de Proiecte, str. Vasile Alecsandri, nr.1
Detalii AICI.
Înscrieri: Formular de înscriere
Locuri limitate!

De asemenea, scriitorul Francesc Miralles va susține și o activitate în limba spaniolă pentru elevii la Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara.

Toate activitățile sunt organizate în parteneriat cu Asociația Via Rumania Cultura și fac parte din proiectele „Spațiul de cultură” și „Timișoara e culoare” (ediția a II-a).

Proiectul „Spațiul de cultură” creează contexte educaționale interdisciplinare cu conținut cultural, artistic și științific pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Proiectul „Timișoara e culoare” (ediția a II-a) își propune să valorifice bogăția și multiculturalitatea orașului nostru prin crearea de contexte educaționale cu conținut cultural și artistic în perioada august – noiembrie 2023 în diferite cartiere ale Timișoarei.
Proiectul face parte din „Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″ și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.