Interventie de amploare a pompierilor la Timisoara. Hala invadata de fum la Smithfield, 100 de oameni evacuati

TIMISOARA. S-a dat alarma la Timisoara miercuri in jurul orei 15.00, dupa ce o hala de productie si procesare apartinand Smithfield a fost invadata de fum.

CITESTE SI: Incendiu la Smithfield langa Timisoara. Aproape 170 de oameni evacuati. Video 

Cei 100 de muncitori care erau in tura la acel moment au iesit rapid, iar pompierii au intervenit cu forte sporite pe strada Polona la nr. 4.

La fața locului s-au deplasat de urgență 41 de pompieri cu 6 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială CBRN și un echipaj SMURD, din cadrul celor două detașamente de pompieri din Timișoara. De asemenea, au fost alertate 4 autospeciale de stingere, cu echipajele aferente, din cadrul Detașamentului Lugoj Stației Buziaș, Stației Deta și Stației Făget.
Totodată, pentru gestionarea operativă a intervenției, a fost activată și Grupa Operativă.

La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, pompierii au constatat că într-o hală, există o degajare mare de fum. În interiorul halei nu se aflau persoane la momentul sosirii echipajelor de intervenție.
100 de persoane, care erau în tura de serviciu, s-au autoevacuat în siguranță„, transmit reprezentantii ISU Timis.

Incendiul a fost lichidat rapid, iar pompierii au trecut la ventilarea halei.

Este pentru a doua oara in doar o luna cand un astfel de incendiu se produce la compania Smithfield. In 23 noiembrie, o hala de procesare a carnii a fost de asemenea invadata de fum.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.