TIMISOARA. Consilierul local al PSD Timisoara Radu Toanca, unul dintre cei care au condus campania electorala a acestui partid pentru alegerile europarlamentare si parlamentare partiale, a facut o analiza pe marginea rezultatelor, intr-un interviu acordat opiniatimisoarei.ro.
Au trecut alegerile. Cum se vede acum viata de dupa alegeri, ce se intampla pe plan politic?
Lucrurile s-au limpezit dupa alegerile europarlamentare si dupa scrutinul de pe Colegiul 3 din Timisoara, insa as dori sa punctez anumite lucruri, pentru ca, in premiera post-decembrista, PSD a realizat un scor istoric in municipiul Timisoara, fiind de departe partidul majoritar, iar PNL, desi cu primar si viceprimar in functie, cu doi senatori si un deputat, cu o gramada de consilieri si directori de directii deconcentrate inca in functie, au obtinut cel mai slab rezultat din istoria post-decembrista a PNL, intr-un fief considerat de dreapta. In timp ce echipa din jurul lui Florin Birsasteanu, in frunte cu presedintele Sorin Grindeanu si cu presedintele Titu Bojin, a dat un mesaj corect, unitar. Nu exagerez, impreuna cu 200 de oameni tineri, care zilnic au facut campanie electorala de la om la om, cu totii am incercat sa transmitem mesajele noastre, am batut la usi si asa mai departe, colegii nostri de la PNL, bazandu-se pe niste informatii gresite si pe o strategie total gresita, conform carora primarul ar beneficia de o popularitate de 80% si crezand ca aceasta popularitate, acest grad de incredere, se transfera mecanic spre domnul Coifan, au ales o varianta facila pentru ei, dar catastrofala intr-un final. Au tapetat Timisoara cu mash-uri, cu bannere uriase, incercand sa transfere popularitatea primarului catre Cristian Busoi, pe de o parte, europarlamentarul asimilat cu Timisoara, si, pe de alta parte, in colegiul 3 catre domnul Coifan. Nu i-am vazut pe cei trei parlamentari de Timisoara angrenati in campanie, nu i-am vazut nici pe consilieri angrenati in campanie, probabil ca au fost. I-am vazut, in schimb, la cafele pe centru, in ziua alegerilor… acea boema liberala, si nu o spun cu rautate, o spun doar cu tristete pentru ei, iar rezultatul s-a vazut: 13%.
Liberalii au pornit in campania electorala cu sanse foarte mari, candidatul lor fiind cel mai bine clasat.
Am vorbit pe parcursul campaniei electorale cu colegii mei liberali, cu care avem o relatie foarte buna, inclusiv vineri, cu doua zile inainte de alegeri, si sambata erau ferm convinsi ca vor lua intre 35 si 40 la suta scor politic in Timisoara. Va dati seama ca au fost intr-o eroare de trei ori mai mare decat ceea ce s-a intamplat si ca domnul Coifan nu va avea niciun fel de probleme in a castiga in fata domnului Birsasteanu. Pe baza mesajelor presedintelui filialei care credea ca Timisoara pur si simplu este un bastion liberal, nu au luat in calcul ascensiunea domnului Funeriu pe Colegiul 3, nu au luat in calcul ascensiunea lui Mircea Diaconu pe toata Timisoara la europarlamentare si nu ne-au luat pe noi in calcul. Au ramas incremeniti in proiectul acela, care a devenit o sintagma, care nu mai are nicio legatura cu realitatea, ca Timisoara nu va alege niciodata PSD, ca Timisoara nu e rosie, ca Timisoara este de dreapta. Nu este adevarat, noi am incercat sa transmitem un mesaj coerent, un mesaj de stanga, de centru stanga, un mesaj civilizat si un mesaj pozitiv la sutele, la miile de oameni cu care am vorbit in aceasta campanie. Am venit si cu cel mai bun candidat, de departe, si am venit si cu solutii. Lumea si inclusiv timisorenii nu mai voteaza stanga sau dreapta mecanic. Au inceput incet-incet sa inteleaga ca PSD nu reprezinta comunismul, ciuma rosie, si acel limbaj pe care am vazut ca l-a imprumutat si domnul primar, de tip basist, care nu-i face cinste pentru ca acesti oameni din ciuma rosie l-au adus in fotoliul de primar. Si acesti oameni, mai exact, alaturi de colegii liberali. Aceasta naivitate si aceasta superficialitate si aceasta lipsa de profesionalism de care toti, aproape toti liberalii s-au contaminat, le-a fost fatala.
Liberalii, inaintea alegerilor, au facut un sondaj, iar candidatul s-a clasat cel mai bine.
PNL a facut un pseudo-sondaj. Noi am recurs la doua sondaje de opinie care au fost aproape de ceea ce s-a intamplat. Dumnealor au facut un sondaj telefonic cu o marja de eroare sociologica cu mult-mult mai mare si, de asemenea, in loc sa mearga din usa in usa sa vorbeasca cu electoratul din Timisoara si de pe Colegiul 3, au preferat sa dea tefoane la intamplare si sa incerce sa mai culeaga de acolo niste voturi. Rezultatele s-au vazut – 13%, un scor rusinos, sub media pe tara, desi Timisoara este municipiul cel mai mare din tara condus de un edil liberal. Deci, este o catastrofa la care a contribuit din plin strategia de campanie locala a PNL Timis si Timisoara. La aceasta se adauga si foarte multe greseli care nu le-a apartinut colegilor de pe plan local, dar care le-au apartinut liberalilor de la centru. Ma refer in primul rand la iesirea de la guvernare, ma refer in al doilea rand la indepartarea imorala, si s-a vazut la vot, a lui Mircea Diaconu, desi initial era pe locul doi pe listele de europarlamentare, apoi apropierea neverosimila, inclusiv a domnului primar Nicolae Robu, de Traian Basescu, in conditiile in care cu un an jumate inainte toti uselistii am tras la aceeasi caruta pentru ca domnul Crin Antonescu sa ii ia locul lui Traian Basescu. Lumea nu a mai inteles nimic. Si, nu in ultimul rand, zvonurile care, din pacate, au devenit certitudine, care arunca actuala conducere a PNL la lada de gunoi a istoriei. Apoi, trecerea unui partid infiintat in 1875, care a condus 30 de cabinete in istoria moderna si contemporana a Romaniei, de la grupul ALDE al liberalilor europeni la grupul popularilor europeni, in conditiile in care inca trei partide din Romania stau la coada la popularii europeni…
De ce credeti ca au luat aceasta decizie?
Nu stiu, este o decizie neverosimila si cred ca familia Bratianu, marii intemeietori ai liberalismului si de care istoria moderna a Romaniei si-a legat toate marile momente, se rasucesc in mormant cand il vad pe aceste aventurier numit Crin Antonescu, valsand cu ideologiile si valsand cu istoria de 139 de ani a PNL. Nu inteleg, din oportunism s-a luat decizia, pentru ca s-a vazut ca popularii europeni, bineinteles la un procent foarte mic, cateva mandate, au majoritatea in Parlamentul European, dar si ALDE este un grup care din ’90, de la reinfiintarea PNL, a fost foarte aproape de liberali, foarte aproape de Romania de momentele grele. Va amintiti, in 2012, la suspendarea lui Traian Basescu, ALDE au fost singurii care au incercat sa explice ca de fapt nu e lovitura de stat, ci e rezultatul vointei populare. Mi se pare ca, cu o viteza iesita din comun, actuala conducere a acestui partid se indreapta spre o catastrofa, spre un partid de mana a doua sau a treia care sta la coada, din oportunism, pentru a intra in grupul popularilor europeni.
Sa fie vinovat pentru ce li se intampla liberalilor un singur om?
Este un singur vinovat – Crin Antonescu. Si echipa de langa dumnealui. Ati vazut cate neveste si cate rude si-au bagat pe primele locuri eligibile la Parlamentul European. Cu exceptia lui Cristi Busoi, nu am auzit de vreo performanta politica deosebita a doamnelor de acolo, in afara de anumite grade de rudenie. Colegii nostri liberali nu au luat in calcul urmatorul lucru: ALDE nu va accepta ca intr-o tara ca Romania, a 7-a ca marime, ca pondere politica in Uniunea Europeana, sa ramana spatiul liberalismului gol. Deci, clar va aparea un partid liberal, liberal, nu vopsit crestin-democrat sau popular, care va umple golul lasat de PNL, iar PNL va deveni o anexa a lui Traian Basescu, daca la congresul ce il au luna viitoare nu isi clarifica situatia si nu raman in zona liberalismului, ci delegatii la congres vor vota ca vor deveni crestin – democrati. Inca un lucru, eu imi amintesc de anul de gratie 2005, in luna martie, dimineata ne-am trezit ca Traian Basescu a impus conducerii de atunci a PD-ului sa treaca de la Internationala Socialista la populari. Suntem singura tara din Uniunea Europeana in care, in decursul unei istorii de 25 de ani, doua mari partide isi schimba coloratura politica. Asta inseamna traseism politic major, lucru extrem de sanctionat de principiile si moralitatea care guverneaza Parlamentul European, Uniunea Europeana si asa mai departe.
Din cate am observat, ideea trecerii PNL la PPE a aparut imediat dupa primirea lui Sorin Frunzaverde in acest partid. Sa fie el „vinovatul”?
Tot domnul Frunzaverde a fost si artizanul in 2005 a trecerii PD-ului de la socialisti la crestin-democrati. Prea putin conteaza cine este artizanul acestei treceri, este un lucru imoral si ce o sa se intample cu cei 15%, ca acolo s-a inchis PNL-ul pe tara, liberalii autentici care au votat pentru liberalism, se trezesc peste noapte populari. Ce se intampla cu acei oameni? Nu i-a intrebat nimeni nimic, iar mie mi se pare ca PNL se afla pe un drum total gresit cu actuala conducere. Este o deviere majora de la cursul istoriei. Acest grup, acest anturaj, ca deja nu mai este grup, din jurul lui Crin Antonescu si-a incheiat cariera politica si este o pata rusinoasa si nepermisa pe obrazul PNL-ului, singurul partid istoric ramas inca in competitie dupa 25 de ani de istorie post-decembrista.
Sa ne intoarcem putin acasa. Ce se poate intampla in Consiliul Local, dupa aceste alegeri de duminica? Se vor schimba majoritatile?
Sigur, lucrurile acestea nu depind de noi, ci de o anumita conduita impusa de la Bucuresti. Ati vazut ca PNL avea in statut, si exista si in statutul USL-ului, interzicerea colaborarii cu PDL-ul. Acel grup din jurul domnului Antonescu a dat o rezolutie privind colaborarea cu PSD-ul, de aceea congresul PNL va clarifica foarte multe aspecte de acest gen. Cand noi am spus, evident ca si slogan de campanie, ca USL traieste, nu am exagerat, dincolo de mesajul pe care am vrut sa il transmitem milioanelor de romani care au votat atat la referendumul de demitere a lui Traian Basescu, cat si in iarna pentru candidatii USL. Si, in vara, domnul primar Nicolae Robu a ajuns primar cu voturile USL-ului si s-a vazut la alegerile de duminica faptul ca nu a ajuns in functie cu voturile PNL-ului. Dumnealui vad ca inca isi continua seria de ironii la adresa electoratului PSD, dar sa stie si domnul primar si colegii nostri liberali, dupa cum si noi recunoastem, ca la nivelul Consiliului Judetean domnul Bojin este presedinte si cu votul PNL, dar sa stie ca acei oameni saraci, acei oameni asistati social, acele cartiere marginase la care face referire cu o anumita ironie si aceia au fost cei care l-au trimis si ocupa in prezent locul de edil-sef al Timisoarei. Fotografia politica a momentului din 25 mai 2014 ne arata ca domnul primar Robu, daca ar candida astazi, nu ar mai fi primar al municipiului Timisoara. Si in anul 2012, daca PSD nu l-ar fi sprijinit neconditionat in toata campania electorala, a fost si acel incident nefericit cu sanatatea domniei sale si noi am incercat, consilierii PSD si tot staff-ul de campanie, sa suplinim absenta candidatului prin cutreierarea Timisoarei. Deci, ori Adrian Orza ar fi fost primarul municipiului Timisoara ori unul din candidatii PSD-ului, probabil Sorin Grindeanu. Nicidecum domnul primar Robu pe cont propriu cu PNL desprins din logica de atunci a USL-ului. Sigur, sunt speculatii, numai ca lucrurile astea trebuie spuse.
Are de pierdut primarul Nicolae Robu din cauza numeroaselor santiere deschise in Timisoara in aceasta perioada?
Nu cred ca a pierdut voturi acum din acest motiv. S-au pierdut voturi pe toata conjunctura care i-a fost nefavorabila. Ganditi-va ca PNL a pierdut major in toata tara. Au pierdut aproape 10 procente de cand au iesit din USL, au pierdut procente de cand l-au indepartat pe Mircea Diaconu, ati vazut ce scor istoric a facut, a luat mai mult decat partidul domnului Basescu si al doamnei Elena Udrea, a pierdut prin superficialitatea campaniei electorale. S-a pierdut foarte mult pe acea vizita a domnului Traian Basescu. Sunt liberali care, ca si noi, au vrut sa il vada pe Traian Basescu plecat.
Pareri
Mi se pare deplasat sa discuti, sa formulezi pareri, verdicte, critici despre altcineva in lipsa acestuia. Chiar daca este vorba de PNL…
„moise”ai pus punctul pe i.
pur si simplu a fost vorba de o revenire la anul 1990,”duminica orbului” …!
cu exceptia faptului ca atunci au dat bulug ca oile iar acum …au stat acasa bine mersi!
parerea mea.
Parlamentarul „asimilat” cu Timisoara ? Nenea PSD-istul foloseste cuvinte pe care nu le prea intelege.
A 2-a chestie interesanta mi se pare lipsa completa a ideii unui plan, ce inseamna parlamentarul ala pe care nu l-a votat lumea asa cum „trebuia”? Cu ce venea el nou ? Ce schimbari propunea si de ce? Ce rol vroia sa joace in PE (si nu ma refer la ineptiile electorale mioritice ci la chestii concrete, directe, planificate, detaliate pentru a putea fi dezbatute coerent).
Avem cretini in conducere care privesc rolul lor ca pe unul de pur marketing. Nimic util , nimic din ceea ce ar trebui sa reprezinte un lider politic. Sunteti doar niste amarati de vanzatori de imagine. Iar „taraba” voastra o reprezinta televiziunile subordonate.
PSD-ul a fost votat de asistatii sociali si de cei pe care i-ati cumparat. La gradul de coruptie cu care va e infectat partidul doar un idiot sau cineva care e fortat de imprejurari va va da votul.
Mesajul vostru unitar este coruptia si solidaritatea cu cei corupti.
Dl. Radu Toanca nu povesteste nimic despre intoxicarile practicate in campanie ca de exemplu „scrisoarea” lui Coifan adresata, chipurile, pritenilor liberali prin care li se solicita sa nu asculte de sfaturile lui Robu care l-ae sustine pe Funeriu. Trucuri bolsevice caare ii dezonoreaz[ pe pesedisti.
Ma mira ca Radu Toanca este politician. Eu am crezut ca este doar un betiv santajist.