Intrarea in scenariul 4 de pandemie de coronavirus: Cazurile mai putin grave urmeaza sa fie tratate acasa sau in locuri destinate, daca vor fi coplesite spitalele, anunta premierul Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seara, ca multe dintre masurile care erau pregatite pentru intrarea in scenariul 4 al pandemiei cu coronavirus au fost deja luate in Romania, urmand ca altele sa intre in vigoare odata ce se depaseste numarul de 2.000 de imbolnaviri.

Orban precizeaza ca, in scenariul 4, sunt pregatite si spitale suport care sa trateze pacienti cu coronavirus, in afara spitalelor de Boli Infectioase, iar cazurile care nu sunt grave ar putea fi tratate la domiciliu sau in locatii destinate, daca exista riscul de a se atinge capacitatea maxima a spitalelor.

Ludovic Orban a fost intrebat, luni seara, la Realitatea Plus, despre ce presupune intrarea in scenariul 4 al pandemiei de coronavirus.

Intrarea in scenariul 4 presuune unele masuri pe care le-am si adoptat. De exemplu, se reduce numarul internarilor in spitale pentru a disponibiliza cat mai multe paturi pentru cei infectati cu coronavirus. De asemenea, sunt pregatite sa primeasca pacienti spitalele din linia a doua. in prima faza, pacientii infectati au fost tratati in Spitalele de Boli iIfectioase, in faza a doua intra mai multe spitale. in Bucuresti, Spitalul Colentina care e pregatit si in tara s-a gandit un astfel de spital care poate primi pacienti care sunt tratati pentru Covid”, a precizat premierul.

Potrivit acestuia, ”cazurile mai putin grave urmeaza sa nu fie tratate in spital, daca exista un risc de atingere a capacitatii maxime in spital, urmand sa fi tratate fie la domiciliu, fie in locatii destinate”.

In rest, nu sunt foarte multe masuri in faza 4”, a mai spus Orban, facand referire la faptul ca in urma cu o luna, cand a fost confirmat primul caz de coronavirus in Romania, in Spania erau 2 cazuri, in Franta 12, Germania – 18 cazuri.

Masurile luate de Guvernul Romaniei au fost masuri graduale si care au fost luate cu spirit de anticipatie incercand sa impiedicam raspandirea virusului. in Spania, astazi, sunt 85.000 de persoane diagnosticate pozitiv, in Germania 64.000. in Romania, la ora 14 cand a fost prezentata situatia au fost diagnosticate 1.900 de persoane”, a mai spus Orban.

Acesta a vorbit si despre capacitatea de diagnosticare, care a crescut treptat.

In ce priveste capacitatea de diagnosticare, am pornit de la o capacitate redusa pe care am marit-o gradual. Astazi exista 35 de centre unde se pun diagnostice, in unele centre sunt mai multe PCR active. Noi crestem gradual capacitatea de diagnosticare, la ora actuala putem procesa peste 2.000 de teste zilnic. in ceea ce priveste procedura de diagnosticare exista o metodologie care a fost agreata la nivel european in care se stabileste cine se testeaza. Exista o ordine a prioritatilor in ceea ce priveste diagnosticarea. La noi aceasta capacitate de testare a crescut proportional cu numarul cazurilor. Exista o intarziere de o zi, doua, dar noi am diagnosticat intr-un timp de 1-2 zile. Nu ne multumim, obiectivul nostru este sa crestem capacitatea de diagnosticare”, a mai spus premierul.

Potrivit acestuia, in Romania sunt 52 decese, in Spania – 7.000 ”si aici nu e vorba de capacitate de diagnosticare, ci de masurile ferme luate de Guvern”.

Ludovic Orban a vorbit si despre factorii favorizanti cu care s-a confruntat Romania: ”Odata cu Noul An Chinezesc s-au intors din China peste 2.600 de persoane, Romania nu a avut niciun caz. Am fost o tara care a avut factorii dintre cei mai agravanti, faptul ca s-au intors peste 235.000 de romani din Italia, Franta, dar si aici am luat masurile de carantina, de izolare. Masurile au fost luate cand alte tari nici macar nu discutau. Noi am fost criticati de exemplu de cei care s-au intors din Italia”.

In Romania numarul cazurilor de coronavirus este de 1.952, iar 65 de persoane confirmate au decedat.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.