Invata cum sa gestionezi corect constructia unei case!

Află detalii esențiale dacă vrei să îți construiești sau să îți amenajezi viitoarea locuință. Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 12.00, timișorenii au șansa, pentru al treilea an consecutiv, să participe la seminarii gratuite de pregătire, susținute în showroom-ul Tempini Solutions, de pe Calea Aradului 115.

Cum se calculează bugetul unei case, care sunt problemele pe care orice proprietar le întâmpină atunci când plănuiește să construiască viitorul cămin, informații practice despre terenul pe care urmează să fie construită casa, materiale de construcții sau informații despre proiectul de amenajare interioară. Acestea sunt câteva dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul seminariilor de pregătire „Construieşti Inteligent”.  Detalii pe Facebook!

Inițiativa aparține companiei Tempini Solutions România în colaborare cu specialiști din domeniul construcțiilor, care de-a lungul timpului au identificat o serie de probleme cu care oamenii se confruntă repetitiv atunci când decid să își construiască o casă.

Am hotărât pentru al treilea an consecutiv să reunim o serie de ingineri, designeri, profesori și să oferim șansa unei documentări temeinice. În anii anteriori, interesul pentru aceste cursuri a fost unul ridicat, am avut peste 600 de participanți, acesta este motivul pentru care am hotărât să organizăm seminarii și anul acesta, declară Gheorghe Nacev, manager Tempini Solutions România.

Unul dintre subiectele abordate în cadrul primului seminar va fi despre proiectare. Tema va fi susținută de arhitectul Ioan Șandru, care va vorbi despre importanța proiectului și rolul arhitectului în realizarea unui proiect complet și de calitate.

Cursul va fi susținut și de studii de caz prezentate de ing. Rareș Brădeanu, consultant tehnic. Acesta va vorbi despre chestiuni esențiale, care de cele mai multe ori sunt neluate în seamă de constructori, despre situațiile în care beneficiarii acordă atenție scăzută și alocă mici resurse inițiale, dar care, ulterior, cresc mult bugetul și afectează durabilitatea și confortul construcției. Un exemplu în acest sens sunt hidroizolațiile, realizarea termoizolațiilor, utilizarea materialelor de finisaje și ventilația.

Mihai Caraghiaur, unul dintre designerii de interior ce a executat zeci de proiecte în toată țara, va vorbi despre importanța consultanței atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere funcțional. Spre exemplu, designerul atrage atenția că amenajarea unei case trebuie să înceapă cu mobilarea acesteia, astfel încât și planul electric să fie adaptat dimensional, perfect, la piesele de mobilier care vor decora viitoarea casă. De asemenea vor fi abordate teme precum tendințe în design, culoare și detalii legate de psihologia clientului raportată la spațiul în care va locui.
Obiectivul principal al seminariilor este de a prezenta viitorilor proprietari problemele frecvente întâlnite de specialiști, practicieni în șantierele coordonate, astfel încât să poată fi evitate în viitor, cunoscut fiind faptul că remedierea unei greșeli banale poate să coste sume considerabile care depășesc uneori chiar mii de euro.

Seminarul este împărțit în trei cursuri. Primul curs începe sâmbătă, 25 februarie, de la ora 12.00, iar participanții trebuie să se înscrie prin e-mail la adresa: [email protected], telefonic la numărul 0725 213 714, sau pe pagina de Facebook Tempini România.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.