Investigatii performante, la Clinica Telescan Timisoara, la preturi de zece ori mai mici ca in SUA

Secolul 21 este un secol al informatiilor, al vitezei, dar si al performantelor ce tin de orice domeniu. Apar boli noi, dar si aparatura noua. Apar patologii grave, dar si medici care le pot trata. Clinica de radioimagistica Telescan din Timisoara le are pe toate.

Aparatura de cea mai inalta performanta, un grup de specialisti foarte bine pregatiti care sunt si membri activi ai unor societati stiintifice de inalta clasa, grup condus de dr. Florin Birsasteanu, Medic care a fost ales in 2009 membru al comitetului stiintific din cadrul Societatii Europene de Radioimagistica, pe specializarea musculo-scheletala.

Clinica Telescan dispune de aparatura de cea mai inalta performanta, din generatia 2010, aparatura folosita si in tari, precum Germania sau Statele Unite. “Sunt trei mari firme care produc o astfel de aparatura. Una dintre ele este General Electric. in America, pretul pentru o investigatie RMN ajunge pana la 1.800 euro. La Clinica Telescan pretul nu trece de 150 euro, investigatia fiind facuta cu acelasi aparat”, declara dr. Birsasteanu.

Pentru partea de neurologie, musculo-scheletal, abdomen, pelvis si angiografii se foloseste imagistica prin rezonanta magnetica nucleara sau, pe scurt, RMN.  Exista un aparat de ecografie, pentru partea musculo-scheletala, aparat dotat cu o sonda ultramoderna care permite o mai buna vizualizare a structurilor musculare. “Din februarie 2011, pregatim un aparat de computer tomografie din aceasi generatie 2010 a firmei General Electric”, spune medicul radiolog Sorin Motoi de la Clinica Telescan.

Florin Barsasteanu

Florin Barsasteanu

Modificarile tumorale, infectioase, cerebrale, tumori pelvine, abdominale, hematoame, traumatisme, toate aceste patologii si multe alte boli pot fi depistate cu ajutorul echipei de la Clinica Telescan.

Clinica lucreaza cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, iar 80% dintre pacienti vin cu bilete de trimitere. Preturile se aplica in functie de un segment nativ (creier, coloana, abdomen, genunchi) si nu includ substanta de contrast. Radiologul este cel care decide daca este nevoie de substanta de contrast si atunci pretul creste cu 150 lei. Exista pachete pentru investigatiile RMN care includ doua sau mai multe segmente. De exemplu, pentru un RMN la abdomen si pelvis (doua segmente native), pretul este de 700 lei, iar pentru cei care vor o scanare completa a corpului vor plati 1.500 lei. Pentru un segment nativ (craniu) pretul este de 400 lei. Investigatiile nu sunt dureroase, singura problema este in cazul pacientilor care sufera de claustrofobie si care rezista greu in spatiul partial inchis. in functie de zona investigata, procedura dureaza de la jumatate de ora, la o ora in cazul investigatiilor la abdomen si pelvis sau mai mult pentru o examinare a intregului corp.

Niciun risc pentru pacienti

Nu exista nici un risc pentru pacientii care vin la investigatii de tip RMN, deoarece procedura nu implica niciun fel de iradiatii ca si in cazul tomografului. Diferenta dintre investigatiile RMN si cele facute cu computerul tomograf e ca primul nu foloseste niciun fel de radiatii, se bazeaza doar pe apa din organism. “Avem 70% apa in organism, in diferite stari. in celule, in muschi, in oase si atunci, RMN-ul este un proces foarte complicat si din punct de vedere fizic. Detecteaza apa si alte constructii, generand o imagine pe care noi, radiologii o “citim” dupa anumite semne”, explica radiologul Sorin Motoi de la Telescan.

Computer-tomografia foloseste radiatiile X, dar are si acesta numeroase avantaje. Vizualizeaza foarte bine partile in care nu exista suficienta apa, cum ar fi plamanul, care la RMN nu s-ar vedea bine. Investigatia RMN este superioara pentru multe dintre patologii, dar si computer tomografia a devenit in ultimii ani o metoda foarte buna pentru depistarea multor boli. Doza de iradiere este extreme de mica, pacientul nu se supune niciunui risc, cu atat mai mult cu cat noile generatii de aparate au o performanta deosebita, iar atunci doza de iradiere scade considerabil. Asadar, o echipa profesionista de medici, o clinica primitoare cu aparatura de cea mai inalta performanta si  depistarea celor mai multe boli, va stau la dispozitie pe Calea Buziasului nr. 30, la Telescan.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Foarte tare. O sa le spun prietenilor mei din Europa despre cabinetul asta.

    • buna! spune prietenilor tai din Europa ca medicul NU este suficient de pregatit pt a citi rezultatele reale . la mine nu a vazut calcificarile la san de 2 mm; se poate considera un inceput de cancer ,dar el a zis si mi-a dat in scris ca sanii mei sint normali, desi vizibil cu ochiul liber se vede ca unul este deformat si i-am si spus ca sigur am ceva pt ca NU am fost asa deformata . o fi aparatura capabila de depistarea cancerului ,dar nu-s doctorii capabili sa interpreteze rezultatele reale.

  2. Bine ca sunt si la noi servicii mai ieftine decat in Europa sau SUA. In sfarsit ceva bun in Timisoara

  3. MULTUMESC…

    • nu-ti raspunde nimeni on line. trebuie sa-i contactezi telefonic pt a afla preturile(0256202728). eu personal nu am fost incintatà. nu mi-a citit bine rezultatele.

  4. BUNA,am primit o recomandare de la un medic specialist neuropediatru pt ai face fiului meu RMN cerebral,imi puteti spune cat costa cu bilet de trimitere?VA MULTUMESC?Sunteti cumva in concediu pt ca nu imi raspunde nimeni la tel?O zi buna!

    • Vai si-amar sun si nu raspunde nimeni la telefon, ca-n Romania, trebuie mers acolo si probabil asteptat la binecunoscuta coada pentru o intrebare 🙁

      • incearca sa suni la orele prinzului la telefon 0256 202 728 . nu este coada , se merge pe baza de programare numai pt luna in curs .

  5. am sunat si eu pt o informatie cu privire la pret. am asteptat cam 15 min sa raspunda cineva…am sunat apoi la neuromed, mi s-a raspuns imediat si m-au lamurit super amabili in 30 de secunde. la ei un rmn costa in jur de 400 ron pt o seciune.

  6. 1.ati uitat sa mentionati si ca salariile din romania sunt de 10 ori mai mici ca in sua.
    2.ati uitat sa mentionati ca o programare cu trimitere la rmn se face peste 2 luni.sunt si alte centre mai serioase ca asta

  7. Sunt jignită si indignată de atitudinea unor angajați. După 12 zile de la efectuarea RMN -ului CONTRA COST am avut proasta inspiratie sa intreb cand primesc rezultatul. Raspunsul a fost lipsit de profesionalism ca sa nu spun impertinent.

  8. Bună seara voi rog frumos să îmi spuneți pretul unui RMN abdomen total