Ioan Coriolan Garboni: Politichia canina

In urma cu cateva zile, am trecut printr-o experienta ciudata. Venind acasa, cainii mei m-au atacat. De fapt nu sunt cainii mei ci sunt ai baiatului meu. Doi caini uriasi, unul negru si altul cenusiu, un amestec de dog german, buldog englezesc, cane-corso si mai ceva, cred… mastif (sper ca am scris corect “marcile” de caini). Doua monumente canine, bine hranite si ingrijite, pline de putere si….. cainosenie. Cainii sunt dresati si in general raspund la comenzi. Este placut sa vezi cum acesti caini uriasi asculta de nepotelul meu de cinci ani. Animalele sunt supuse la un tratament special de baietel; sunt calarite, trase de coada, fugarite cu masina electrica prin gradina, stropite cu furtunul, etc.

Si totusi, fioroasele jivine suporta cu stoicism tachinarile si umilintele prin care trec. Si deci, iata-ma pe mine, ajungand seara acasa, rupt de oboseala intrand pe poarta. Cainele gri vine latrand spre mine urmat indeaproape de uriasa catea neagra. Eu nervos urlu: mars ! Cainii-si arata coltii amenintatori. Eu, mirat si iritat: mars de aici nenorocitilor, ca de nu va arunc peste gard ! Cainii latra zgomotos si se reped catre mine, improscand in jur cu bale si latrand nervosi. Eu, iau un scaun de aluminiu si il indrept catre ei (cam cum ar face un dresor de lei in arena…). Jivinele, parca au innebunit. Se reped la scaun sa-l apuce de picioare, ochii parca le ies din cap, latra rapid si ma privesc amenintatori de parca ar vrea sa ma devoreze . Atunci, se trezeste leul din mine (zodia leu) si ma reped cu scaunul intre ei, lovindu-i cu piciorul in bot si fugarindu-i prin curte, injurandu-i si promitandu-le toate torturile din lume. Dar,  in timp ce-i fugaream prin curte, ma vad reflectat in geam pe mine insumi; am parul valvoi, ochii-mi sunt injectati iar gura-mi stramba arunca printre dinti sudalme. Am fata incremenita de o grimasa animalica si… ma infior. Parca sunt un demon uman, mai rau decat jivinele care m-au atacat. Intru in casa incercand sa ma calmez dar nu prea pot. Cred, ca daca atunci as fi avut o arma i-as fi impuscat pe acesti caini.

Apoi, am plecat de urgenta la cumparaturi la un supermarket din afara orasului, sa cumpar gard si tevi, ca sa-i inchid pe caini intr-un tarc. Eram hotarat sa-i izolez , sa-i pedepsesc, sa-i umilesc. Era un razboi care pe care: cainii sau eu ! Dar , iata ca acolo, in parcare vad vreo trei caini maidanezi. Vin inspre mine, dand din coada, aproape ca zambesc (oare cum rade un caine ?) in timp ce se gudura, cersind un pic de mancare si un gram de… dragoste si mangaiere.  Sunt niste caini mici, rapciugosi……castrati dar par sinceri. Nu stiu de ce, dar zambesc si in minte-mi vin niste comparatii hilare intre lumea canina si  lumea noastra umana,  a partidelor politice. Cainii mei de casa, viteji, bine hraniti si zgomotosi i-am asemanat cu doua partide mari. Cei mici, maidanezi, semanau cu partidele sub pragul electoral, cautand simpatia tuturor.

Eu, parca eram electoratul roman: nervos, iritat, suparat de nerecunostinta tuturor si devenind  violent, iesind in strada, aproape… revolutionar. Ajuns acasa, ma asez la masa din curte si cainii mei cei mari, vin si ei sa se gudure la mine, lingandu-mi mainile. Parca mi-ar cersi voturile (sic! ). Ma uit la blanurile lor lucioase, realizand ca sunt bine hraniti si ingrijiti, si-i mangai pe cap. Rad si povestesc alor mei despre ce comparatii am facut intre partide, caini si alegeri. Le povestesc si despre umilii maidanezi. In acelasi timp, (parca sa ma dezminta) la televizor anunta ca o haita de caini maidanezi au atacat si omorat un baietel. Groaznic. Haita, politichia, cainii si voturile ! Cred ca sunt obosit si ar cam trebui sa-mi iau un concediu. Singur, fara caini ! Eventual cu o pisicuta roscata ! Sa-mi toarca  pe pieptul meu. Sau poate eu pe al ei !