Israelul interzice toate zborurile de pasageri de teama noilor tulpini COVID. Castiga timp sa vaccineze cat mai multa populatie

Israelul a decis duminica sa interzica toate zborurile de pasageri, incepand de marti de la miezul noptii si pana la sfarsitul lunii ianuarie, pentru a opri raspandirea coronavirusului si a noilor sale tulpini.

CITESTE SI: Au sosit cu avionul alte peste 90.000 de doze de vaccin anti COVID in Romania. Centrul de la Timisoara a primit cele mai putine. Cand vine urmatoarea transa 

Cabinetul a aprobat duminica oprirea zborurilor companiilor interne si externe pe o perioada de 14 zile, pentru transportul de persoane, deoarece autoritatile se tem de noile mutatii ale Covid-19. In acest fel, tara castiga timp pentru a vaccina cat mai multa populatie.

Potrivit propunerii, avioanelor companiilor straine li se va interzice sa aterizeze în Israel, cu exceptia avioanelor de marfa, avioanelor pentru stingerea incendiilor si a zborurilor de urgenta medicala.

De asemenea, noile restrictii se aplica si companiilor aeriene interne ale caror zboruri vor avea loc doar în situatii exceptionale dar si companiilor aeriene private.

Astfel, avioanele vor putea parasi tara doar în scopuri de tratament medical în strainatate, pentru proceduri legale, înmormantari familiale sau pentru relocare.

Situatiile exceptionale vor fi aprobate de un comitet condus de directorii generali ai ministerelor sanatatii si transporturilor.

Premierul Netanyahu a tinut o şedinţa sambata seara cu oficiali din Ministerul Sanatatii, Ministerul Transporturilor, Consiliul National de Securitate si Autoritatea Aviatiei Civile, unde s-a ajuns la un acord pentru interzicerea tuturor zborurilor de pasageri.

Suntem înaintea întregii lumi. Nicio natiune nu a facut ceea ce urmeaza noi sa facem – sigilam ermetic tara”, a declarat premierul Netanyahu.

Decizia vine dupa ce guvernul a adoptat saptamana trecuta reglementari care impun tuturor persoanelor sosite pe aeroportul international Ben-Gurion sa prezinte un test de coronavirus negativ efectuat cu mai putin de 72 de ore înainte de aterizare.

Pana în prezent, Israelul a înregistrat 595.097 de cazuri si 4.361 de decese asociate cu Covid-19.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.