Jos palaria! Suporterii de la Druckeria au amenajat un spatiu de joaca pentru copilasii internati la Clinica de Pediatrie a Spitalului Judetean Timisoara. Foto

TIMISOARA. Inimosii suporterii timisoreni continua sirul faptelor bune pentru copii. Au muncit din greu si tocmai au finalizat un loc de joaca pentru micutii internati la Clinica II Pediatrie a Spitalului Judetean.

Ideea reabilitarii spatiului de joaca de la clinica de Pediatrie a venit la sfarsitul lunii noiembrie, lucrarile efective fiind demarate la jumatatea lunii decembrie. Resursele necesare reabilitarii au provenit de la sustinatorii clubului de fotbal Politehnica Timisoara, dar si din donatii in bani, servicii sau produse venite de la companii.

Lucrarile au fost efectuate in intregime in mod voluntar, cu sprijinul suporterilor Poli, grupati in Asociatia Suporterilor Timisoreni Druckeria.
Interventiile au presupus decopertarea unui strat de pamant de aproape 50 centimetri, realizarea unui substrat din piatra concasata si pietris pentru dalele de tartan montate, construirea unui turn de joaca, dar si amenajari estetice si lucrari la zidurile ce inconjoara spatiul.

Au fost reabilitate bancile din locul de joaca, oferind parintilor micutilor internati posibilitatea de a-i supraveghea pe acestia, dar au fost montate si panouri informative si a fost realizata o zona de joaca pentru cei mai mici copii„, transmit reprezentantii Asociatiei Druckeria.

Lucrarile au fost facute de 20 de voluntari din Druckeria, Peluza Sud Timisoara si membri ai comunitatii online Tatici mai tari ca MMTCG. Asociatia a platit pentru realizarea spatiului suma de 8500 lei, in realitate costul total al lucrarilor ridicandu-se la aproximativ 20.000 lei, restul finantarii fiind acoperita din donatii si sponsorizari provenite de la persoane fizice si juridice.

Coordonatorii lucrarilor de reabilitare Razvan Navligu si Sebastian Novovic vor preda simbolic locul de joaca rerezentantilor spitalului in 20 februarie.

De 13 ani, suporterii timisoreni nu se opresc din fapte bune

Asociatia Suporterilor Timisoreni Druckeria are o vasta implicare in comunitatea timisoreana, fiind initiatoare sau colaboratoare la nenumarate initiative sociale sau caritabile de-a lungul celor 13 ani de activitate. Dintre acestea amintim traditionala Actiune de Craciun, reabilitarea salonului de nou-nascuti de la Maternitatea Bega sau actiunea de constientizare a problemelor cu care se confrunta persoanele fara adapost – ”Sub cerul liber”. In total peste 950 familii si 2500 copii au beneficiat de sprijinul suporterilor Politehnicii in cei treisprezece ani de fapte bune.

Inainte de Craciun, suporterii au colindat si au strans bani pentru copiii sportivi raniti intr-un teribil accident la Petrosani si internati la Timisoara.

CITESTE SI: Colind cu torte aprinse si tobe, in centru, la Timisoara, pentru copiii raniti in accidentul de la Petrosani. Familiile lor vor primi toti banii adunati de suporterii lui Poli din Peluza Sud. Video

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Foarte bine au făcut. Decât sa meargă sa urle aiurea pe la meciuri cu un fotbal submediocru precum avem acum în România și în Timișoara în special, mai bine fac asemenea fapte demne de toată admirația.

    • Prietene,fotbalul apropie oamenii. Și apoi,grupul,suporterii ,devin o comunitate unita. Druckeria s-a implicat nu numai în fotbal, ci și în rememorarea eroilor Revolutiei an de an. Druckeria reprezinta spiritul a ceea ce ar trebui să fie Timișoara. Druckeria a făcut și face lucruri pozitive. Bravo lor !

      • Asta ziceam și eu. Sa continue cu faptele bune ca la fotbal nu prea mai au ce face.

  2. BRAVO !!! asta inseamna implicare nu vrajeala asta de conducere ce o avem la CJT care nu e in stare sa faca NIMIC