Jucatorii de la ACS Poli s-au intors la liceu. Elevii lui Velcea au jucat fotbal cu elevii de la LPS Banatul. Vezi FOTO!

Inainte de a pleca in vacanta, Balace si compania le-au facut o vizita elevilor de la LPS Banatul. Jucatorii lui ACS Poli le-au facut cadou celor mai mici, mingi cu autografe, iar pe cei mai mari dintre elevi i-au provocat la un meci in sala.
 
Juniorii le-au dat ceva batai de cap elevilor lui Velcea. Echipa timisoreana s-a prezentat la LPS Banatul cu  Coca, Nohai, Miculescu, Iovan, Artean, Daminuta, Balace, Szekely si Barbut, care au fost insotiti de ”secundul” Cosmin Petruescu. S-au jucat doua reprize de cate 15 minute, iar elevii, cu varste de pana la 17 ani, i-au condus in mai multe randuri pe jucatorii de la ACS Poli. Acestia s-au impus cu 6-4, dar dupa ce au solicitat cateva minute suplimentare de prelungire. ”Baietii s-au descurcat nesperat de bine, chiar am avut un meci foarte greu, noroc ca am vorbit cu domnisoara arbitru ca sa prelungim meciul, ca altfel nu cred ca mai reveneam. Am avut arbitrajul de partea noastra”, a glumit Cristi Daminuta.
Meciul dintre juniorii de la LPS Banatul si jucatorii de la ACS Poli a fost arbitrat de Daniela Trancau, care este si jucatoare la echipa de fotbal feminin, CFR Timisoara. ”S-au comportat foarte bine baietii de la Poli, spre surprinderea mea. Sincer, ma asteptam sa am un meci mai greu.M-au rugat pe final sa prelungesc putin jocul si chiar am prelungit cu vreo doua minute, vroiau probabil sa mai joace, si-asa a fost prea scurt timpul”, a spus Daniela.
Szekely, de doua ori, Iovan, Nohai si Daminuta si Barbut au marcat golurile lui ACS Poli, dar scorul a contat cel mai putin. Cei mai incantati de vizita fotbalistilor au fost cei mai mici dintre elevi care au chiulit de la ore pentru a le face galerie colegilor mai mari. Convinsi de Daminuta, care le-a dat cate o minge, cativa dintre ei au trecut, insa, destul de repede de partea adversarilor. ”Ma bucur cand le putem face o bucurie copiilor. Mie imi place sa stau sa vorbesc cu ei. Si eu am plecat tot de la scoala sportiva si, ca si ei, am fost si eu. Si pentru mine a fost o onoare cand a venit Hagi si eram la scoala, m-a bucurat mult atunci”, a spus Daminuta, care a fost solicitat la final si la poze de catre elevi.
”A fost foarte bine venita aceasta vizita la scoala. Sunt actiuni benefice, mai ales ca suntem si in pragul sarbatorilor, iar copiii se bucura, cand vin jucatori de la echipa care reprezinta orasul. Multi jucatori care sunt la noi din echipa au facut liceul aici si probabil ca e o mandrie si pentru ei. E un lucru benefic, probabil o sa mai mergem si la alte licee”, a spus si capitanul Silviu Balace, care i-a laudat pe juniorii contra carora a jucat:”Sunt copii talentati si au ambitie, vor sa joace cat mai bine cand joaca cu echipa mare, vor sa demonstreze. Asa faceam si eu cand eram junior si jucam cu cei mai mari. Sunt jucatori buni, dar depinde de multe, de seriozitatea lor, de sansa, pentru ca norocul e si el in fotbal un factor foarte important”, a mai spus Balace.
Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.