TIMISOARA. Momente de fotbal adevarat miercuri dimineata la Liceul Agricol din Timisoara. Vedetele lui Poli in frunte cu Ricketts, Lepmets, Rafael Rocha, Curtean, Scutaru sau Sepsi au jucat contra unei echipe de pusti din liceu. Meciul a fost organizat pentru sustinerea campaniei: “Prezent la scoala! Prezent pe stadion!“ prin care jucatorii lui Poli ii premiaza pe elevii silitori din scolile din Timisoara.
Campania a avut un real succes, daca ne gandim ca multi dintre cei prezenti pe marginea gazonului suspinau dupa o confruntare cu Sepsi sau Scutaru. „Daca stiam ca ii baga numai pe aia care nu au chiulit de loc in anul asta sa mor io daca nu veneam la scoala de la 7 si plecam la 3„, s-a confesat un elev din clasa a XI-a colegei sale, completat de aceasta: „Si tot din cauza voastra eu trebuie sa-mi platesc biletul la meciul cu Gaz Metan. Uite-te la aia din X A cum primeste autografe si poze de la Sepsi si numai pentru ca nu vine cu noi la o cafa„, a spus aceasta.
La finalul partidei combatantii celor doua echipe s-au imbratisat, s-au pozat, iar in final idolii le-au oferit tricouri, bilete la meciuri si materiale promotionale admiratorilor lor. Pustii au promis ca pe langa faptul ca nu vor mai lipsi niciodata de la scoala, nu vor chiuli nici de la meciurile Politehnicii.