Jucatorul RCM Timisoara, Gabriel Conache si-a serbat ziua de nume. Vezi ce surpriza i-au pregatit colegii, dupa antrenament!

Dupa o sedinta de pregatire dificila programata de antrenorul Danie de Villiers vineri dimineata, rugbystii timisoreni s-au relaxat la un suc si o prajitura. Gabi Conache a fost cel care le-a facut cinste colegilor sai la stadion, jucatorul serbandu-si onamastica, cu ocazia zilei Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.
„Le-am adus baietilor cate un suc, ceva dulce, chiar si o bere mica, dupa un antrenament asa greu si dupa o saptamana plina. Dar nu sarbatorim mai mult deocamdata. Trebuie sa ramanem concentrati pentru Cupa Romaniei, sa mai aducem un trofeu la Timisoara”, a spus Conache.
Spre castigarea trofeului Cupei Romanei s-a indreptat si dorinta pusa de jucator, de ziua sa.„Ceea ce imi doresc este sa aduc cat mai multe trofee in Timisoara si as vrea sa sarbatorim ziua mea si ziua tuturor, pe 30 noiembrie in Piata Unirii, cu
ambele trofee, cel pe care l-am castigat in campionat si cel pe care sper sa-l castigam in Cupa Romaniei”, a mai spus Conache.
Jucatorul a avut parte de o ‘surpriza’ din partea colegilor, la stadion, imediat dupa incheierea antrenamentului. In frunte cu antrenorul Dannie de Villiers, rugbystii i-au cantat <<La multi ani>> lui Gabi, chiar pe terenul de joc, iar apoi l-au ‘sarbatorit’ in stilul caracteristic. ” M-au udat cu apa si au sarit pe mine, toti. E un obicei la noi. Din punctul asta de vedere, nu prea astepti sa-ti sarbatoresti ziua, dar mai vine o data pe an”, a conchis Gabriel Conache.
Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.