Jucatorii lui ”Ripi”, alaturi de antrenori, oficiali si o parte din membri asociati s-au reunit la bachetul de final de an, ocazie cu care conducerea clubului a facut si un scurt bilant al primului tur disputat de Ripensia, dupa o pauza de 64 de ani si a acordat pentru prima oara un premiu in memoria fostului capitan al gruparii galben-rosii, Gheorghe Ciolac.
”Le multumim celor care au venit alaturi de noi in acest proiect, membrilor asociati, care au ajuns la peste 130 si ne bucuram cu totii pentru parcursul echipei din aceasta prima parte a campionatului. Ne-am gandit sa instituim o traditie, ca la fiecare final de an sa fie acordat un premiu in memoria fostului mare jucator al Ripensiei, Gheorghe Ciolac. Iar criteriile pentru alegerea jucatorului care va primi aceasta distinctie nu tin numai de prestatia sportiva, de evolutia sa din teren, ci si de conduita sa, de comportamentul avut fata de colegi, arbitri, competitori”, a spus presedintele Radu Ienovan.
Castigatorul primului premiu ”Gheorghe Ciolac” a fost ales dintre trei jucatori: Adrian Popa, Flavius Petrisor si Horea Muresan, membrii Consiliului Director hotarand ca Muresan este cel mai in masura sa primeasca distinctia, anul acesta.
Fundasul de 21 de ani a absentat, insa, de la banchetul de final de an, astfel ca Ioan Vulcanescu, i-a inmanat premiul antrenorului Ovidiu Olariu pentru a-l transmite elevului sau.
Gheorghe Ciolac a fost capitanul echipei de aur a Ripensiei, pentru care a evoluat timp de 10 ani, perioada in care si-a trecut numele in tuturor trofeelor cucerite de ˝Ripi˝. Gheorghe Ciolac a adunat, 116 meciuri si 46 de goluri in Divizia A, bifand si 24 de selectii si 13 goluri la echipa nationala.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.