Toni Grebla a fost adus cu mandat, joi dimineata, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie din Bucuresti, pentru fapte comise incepand din anul 2010 si pana in prezent, cand a fost senator si, ulterior, judecator CCR, intr-un dosar de luare de mita.
Judecatorul CCR Toni Grebla a declarat, la iesirea de la audieri, ca toate bunurile pe care le-a primit de la finul sau nu au reprezentat spaga, ci favoruri ca de la ruda la ruda.
Fostul senator a dat explicatii in fata procurorilor anticoruptie, care il acuza ca ar fi luat mita in bunuri si servicii in valoare de 57.000 de euro, inclusiv o masina marca BMW, doua rochii pentru sotia sa si materiale pentru campania electorala (capse si capsatoare), de la finul sau, omul de afaceri Ion Bircina, pentru a interveni in favoarea firmelor lui pe langa functionari publici.
Toni Grebla a precizat ca acuzatiile care ii sunt aduse de catre DNA nu au nicio legatura cu activitatea sa de la CCR.
„Sunt lucruri vechi pe care nu pot sa vi le dezvalui acum”, a spus el, mentionand ca toate bunurile pe care le-a primit de la finul sau Ion Bircina au fost ca de la ruda la ruda, in niciun caz mita pentru a interveni in favoarea lui.
Intrebat daca a primit masina si rochii pentru sotie de la omul de afaceri, Grebla s-a aparat: „Le-am folosit din cand in cand in calitate de rude. E finul meu”.
Toni Grebla a asigurat ca nu l-a protejat niciodata pe Ion Bircina pentru aceste favoruri si ca nici nu a primit de la el materiale pentru campania electorala de la alegerile legislative din 2012. „Doamne fereste!”, a exclamat el.
Astfel, fostul senator este suspectat de trafic de influenta, dupa ce ar fi primit spaga de la un om de afaceri, finul sau Ion Bircina, pentru a interveni in favoarea lui pe langa functionari publici.
Mita ar fi fost sub forma de bunuri in valoare de 57.000 de euro, inclusiv o masina de lux marca BMW, doua rochii pentru sotia sa si materiale de campanie electorala.