Klaus Iohannis depune juramantul de investitura duminica. Iata care va fi programul ceremoniei

Presedintele ales, Klaus Iohannis, va depune juramantul de investitura in functia de presedinte duminica, intr-o sedinta solemna a Senatului si Camerei Deputatilor.

Sedinta se va deschide la ora 12.00 cu intonarea imnului national al Romaniei, potrivit unui comunicat al Camerei Deputatilori.

Dupa intonarea imnului, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, va prezenta Hotararea privind validarea alegerii presedintelui Romaniei, in conformitate cu prevederile Legii privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si ale Regulamentului sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.

In continuare, Klaus Iohannis va depune juramantul, conform prevederilor stipulate de Constitutia Romaniei, urmand sa semneze textul acestui document si sa il inmaneze presedintelui de sedinta.

Declaratia Parlamentului Romaniei cu privire la depunerea juramantului de catre Presedintele Romaniei va fi citita de presedintele de sedinta, dupa care presedintele Klaus Iohannis va adresa un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului.

Sedinta solemna va fi condusa de presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, si de presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu.

Surse parlamentare au precizat ca familia lui Klaus Iohannis si cativa apropiati vor asista la ceremonie in sala de plen, au mai aratat sursele citate.

Sursa: ziare.com

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.