La 100 de ani de campus universitar în Timisoara, studentii Politehnicii vin cu o viziune pentru anul 2045

TIMISOARA. Am intrat în 2023, an în care Timișoara devine Capitală Europeană a Culturii. Și tot în 2023 sărbătorim 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri a Școlii Politehnice timișorene, Facultatea de Mecanică, o clădire emblematică, atât prin stilul arhitectural, cât mai ales prin funcția pe care a îndeplinit-o, data de 11 noiembrie 2023 fiind, practic, actul de naștere al Campusului Universitar Timișoara. Iar cuvintele pe care Regele Ferdinand le-a rostit atunci și care au devenit motto-ul Politehnicii timișorene – „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domneşte într-însa” – s-au întipărit adânc în conștiința bănățenilor.

Scurt istoric al înființării Campusului Universitar Timișoara

Înființarea unei instituții de învățământ superior pune de la bun început problema amenajării unor localuri potrivite, necesare activității didactice. Acest fapt a stat în atenția inițiatorilor Școlii Politehnice din Timișoara, încă dinainte de apariția decretului de înființare.

Astfel, încă din 1917, o delegație a Primăriei Timișoara s-a aflat la Ministerul Instrucțiunii Publice de la Budapesta, pentru a discuta și elabora proiectul de înființare a Școlii Politehnice la Timișoara. În ședința respectivă, care a avut loc la 23 noiembrie 1917, delegația timișoreană a prezentat un plan realist de susținere a noii instituții universitare. Municipiul Timișoara se angaja să acorde gratuit, pentru construirea viitoarelor clădiri ale Politehnicii, un teren de 8 ha pe malul stâng al Begăi, să susțină financiar noua instituției, să amenajeze clădirea unei școli pentru începerea cursurilor, să cumpere cazarma „Franz Joseph” pentru nevoile Politehnicii, să asigure locuințe pentru corpul profesoral și să amenajeze un cămin pentru studenți. Din păcate, aceste promisiuni nu au mai ajuns să fie onorate.

Ulterior, după Marea Unire și alipirea Banatului la România, primarul Timișoarei, Stan Vidrighin, unul dintre cei mai aprigi susținători ai înființării unei instituții de învățământ superior în orașul de pe Bega, adresează un memoriu Consiliului Dirigent de la Cluj prin care susține necesitatea înființării Politehnicii timișorene, precizând și contribuția pe care orașul o va aduce în acest sens: acordarea gratuită a unui teren de 8 hectare care va fi mărit ulterior, amenajarea drumurilor de acces la acest teren, a canalelor de scurgere, a conductelor de apă și electricitate, o subvenție bănească de două milioane de lei, amenajarea unei clădiri pentru funcționarea provizorie a cursurilor până la construirea unui edificiu propriu, totalul cheltuielilor pe care Primăria Timișoara se angaja să le acopere ridicându-se la peste 12 milioane de lei.

Primul an al Școlii Politehnice din Timișoara a început cu 117 studenți (89 în anul întâi și 28 în anul pregătitor), în localul unei foste școli (aflată în prezent pe strada Bocșa nr. 6 și aparținând Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului). Cantina funcționa în vechiul club nautic „Regata” (clădire aparținând astăzi Facultății de Construcții), iar pentru cazare, administrația orașului nu a putut oferi decât o închisoare militară dezafectată, pe actuala stradă Popa Șapcă. Încăperile văruite în alb, cu geamuri mici, ar fi părut dezagreabile pentru tinerii studenți, dacă o familie de învățători, care preluase administrația noului așezământ, nu ar fi încercat să creeze acolo măcar o parte din căldura unui cămin adevărat.

Primul an universitar în Timișoara a reprezentat, în ciuda tuturor greutăților, cea mai vie dovadă a potențialului spiritual și material al orașului, dovada că poate susține o Politehnică și că aceasta este absolut necesară pentru viitorul provinciei și al țării.

Rectorul Victor Vâlcovici, venit în 1921, a dificila misiune de a continua opera începută de Traian Lalescu și de a construi, practic aproape de la zero, noua școală. În vastul plan pe care l-a pus la punct pentru devoltarea școlii și-a stabilit ca priorități: construirea unui local propriu; alcătuirea unui corp profesoral la înălțimea misiunii; organizarea și înzestrarea laboratoarelor pe măsura unei Politehnici.

Prima și poate cea mai stringentă problemă a fost, în 1921, realizarea unui local propriu al Școlii Politehnice. După o documentare temeinică în mari universități din Europa, alături de Victor Vlad și Duiliu Marcu, susține ideea unei structuri pavilionare ca fiind cea mai practică pentru scopurile urmărite. Victor Vlad a militat pentru crearea unei cetăți universitare în Timișoara, care să grupeze toate edificiile necesare pregătirii forțelor tehnice multă vreme. În acest sens a conceput un proiect de ansamblu, adecvat cerințelor imediate și de perspectivă, cuprinzând zece pavilioane care să îndeplinească exigențele de instruire.

În 1922, Ministerul Lucrărilor Publice, care pe vremea aceea tutela Şcoala Politehnică, a hotărât să execute la Timişoara o clădire în care să se instaleze cea dintâi secţie a noii Şcoli Politehnice, anume secţia de mecanică. Lucrările vor fi realizate sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu, într-un stil neo-românesc ce e admirat și astăzi pentru calitățile sale artistice și arhitecturale.

La 11 noiembrie 1923 se inaugurează „Pavilionul Mecanic”, prima clădire proprie Şcolii Politehnice, construită pe Bd. Mihai Viteazu, pe terenul atribuit de Primărie.

În toamna anului 1927, noul local al căminului Politehnicii şi-a putut primi oaspeţii. Căminul a fost realizat, ca şi pavilionul Facultăţii de Mecanică, în conformitate cu planul de ansamblu conceput de arh. Duiliu Marcu, fiind singurul construit, din cele 4 propuse, după planurile autorului.

În 1930 se finalizează clădirea ce adăposteşte cantina, situată alături de cămin, în aceeaşi incintă. Realizată după proiectul arh. Duiliu Marcu, aceasta cuprinde o sală de 13 x 26 m, unde pot lua masa 450 studenţi. Folosind aceleaşi materiale, cărămida aparentă şi praful de piatră, arhitectul Duiliu Marcu, reuşeşte să creeze un ansamblu armonios, chiar şi cu cele doar trei clădiri realizate din amplul său proiect.

Ulterior, baza materială a Politehnicii timișorene se dezvoltă în ritm alert, ajungând în prezent la 100 de imobile ce stau mărturie a tuturor evenimentelor din ultima sută de ani și care constituie un patrimoniu neprețuit nu doar al universității, ci al întregului oraș.

În timp însă, Timișoara s-a schimbat, iar la dezvoltarea modernă a orașului o contribuție esențială a adus-o Politehnica. Acum, la 100 de ani de la edificarea primei clădiri a Campusului Universitar Timișoara, studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism a UPT vin cu o nouă viziune – Campus UPT 2045 – de dezvoltare a acestuia, în ton cu vremurile de azi.

Viziunea studenților pentru campusul universitar UPT

Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara a găzduit, recent, vernisajul expoziției de prezentare a proiectelor realizate de studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism (FAUT). Proiectul intitulat „Campus UPT 2045”, realizat pe parcursul semestrului 2 al anului 2021-2022, a presupus participarea studenților FAUT la un proces de co-creare împreună cu colegii lor și personalul didactic, a cărui rezultat oferă o primă viziune de dezvoltare a campusului Universității Politehnica pentru următorii ani. Scanarea proiectelor vechi realizate pentru campus, arhivarea acestora, precum și planșele originale pe care s-a lucrat a fost un prim pas, realizat de către studenții anului 2 în cadrul practicilor de vară din ultimii ani. Subiectul a fost tratat în activitățile de predare și cercetare ale atelierelor de urbanism, arhitectură peisajeră și restaurare aferente anului 5 de studii.

Rezultatele oferă o perspectivă amplă asupra posibilităților pe care le are UPT pentru a-și coordona dezvoltarea infrastructurii, de la nivelul întregului campus până la clădirile sale de patrimoniu. Toate propunerile iau în considerare, totuși, necesitatea de cooperare cu toți cei care pot sprijini acest demers, arătând că o Universitate Politehnică puternică este fundamentul solid pentru un oraș și o regiune puternică.

Proiectul de urbanism stabilește două direcții transversale fundamentale prin temele „smart” și „verde” necesare a fi aplicate fiecărei propuneri. Propunerile vizează intervenții de la nivelul întregului campus reunit, inclusiv zona căminelor, practic întregul areal între Bulevardul Mihai Viteazu și Strada Daliei, pentru a detalia apoi intervenția pe cvartalul delimitat de străzile Mihai Viteazu, Traian Lalescu, Victor Babeș și Bd. Vasile Pârvan, cu includerea infrastructurilor UPT până la strada Petre Râmneanțu și intervenții de detaliu pentru creșterea calității spațiilor publice. Studenții au abordat trei scenarii distincte. Primul dintre acestea abordează situația în care prezența studenților în campusul universitar este restrânsă, având în vedere funcționarea în sistem hibrid și presupune inclusiv o renunțare la elementele construite improprii în raport cu clădirile valoroase din perspectivă patrimonială, cu investiții minime. Al doilea scenariu abordează situația păstrării parametrilor actuali din punct de vedere al numărului de studenți, așadar o mai bună utilizare a infrastructurii existente și a spațiilor publice, evidențiind posibilitățile de utilizare a tuturor spațiilor în limitele infrastructurii actuale. Scenariul al treilea abordează situația creșterii numărului de studenți și introducerea unor facilități utile pentru comunitate, cu intervențiile cele mai ample în acest scenariu, mizând pe o dezvoltare smart și sustenabilă în limitele potențialului maxim de creștere a infrastructurii.

Proiectul de Peisagistică este gândit în relație cu proiectul de urbanism, în ideea de a transforma campusul într-un campus pentru sec. XXI (luând în considerare poziția centrală în oraș și conexiunile de care dispune pe toate direcțiile). Proiectul este privit ca un posibil vector de imagine pentru ceea ce ar putea să devină Campusul într-un viitor nu prea îndepărtat. Aleea Studenților, acolo unde sunt realizate propunerile, este de fapt „inima” Campusului și poate cel mai potrivit loc pentru a transmite spiritul UPT. Și în acest caz au rezultat trei soluții. Prima dintre acestea, „Parcul studenților”, oferă o soluție atentă la folosirea caracteristicilor existente, putând fi implementată total sau parțial. A doua propunere, „Schimbare – Meta Ballo”, propune o soluție atentă la componenta socială printr-o abordare ecologică, ludică și radicală. A treia propunere este „Continuitate” și propune o strategie intermediară ca scenariu, cu accent pe potențialul social al aleii.

Buzunarele sunt tratate diferit, ceea ce face ca soluția să poată fi implementată parțial în oricare dintre scenariile soluției proiectului de urbanism.

Proiectul de Restaurare abordează Cantina MV, o clădire de patrimoniu aflată pe Lista Monumentelor Istorice. Având în vedere că Facultatea de Arhitectură și Urbanism a primit în administrarea ei o mare parte din clădire în anul 2021, tema de față și-a propus să studieze felul cum aceasta se poate recupera, conserva și transforma într-un centru de competențe în inovare, cercetare și promovare a facultății. Scopul este de ridicare a standardelor spațiilor de învățământ prin recuperarea și modernizarea fondului construit existent, oferind astfel o nouă viziune privind procesul educațional, mult mai atent calibrată la dinamica socială și culturală a regiunii. Astfel, clădirea cantinei poate deveni o clădire pilot și, în același timp, model pentru procesul de transformare a campusului conform principiilor Noului Bauhaus European. La demisol este propusă o cantină/fast-food, ca spațiu de coagulare a întregului mediu universitar. La parter și mansardă fiecare echipă de studenți a propus modalități diferite de utilizare a spațiului, iar la mansardă sunt propuse spații destinate FAUT, în special activităților de cercetare din programele de master și doctorat, completate de alte activități specifice unui Centru de Competențe.

La vernisajul expoziției, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a declarat că „e important să avem o strategie de dezvoltare pe termen lung a campusului universitar. Chiar dacă proiectul final va mai suferi unele modificări, el reflect vibe-ul actual al Politehnicii”.

Expoziția poate fi vizitată până în data de 13 ianuarie 2023, în holul central al Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara.

Omagiu adus familiei Muhle

Istoria Școlii Politehnice timișorene este scrisă și prin aportul renumitului grădinar Wilhelm Muhle și a fiului său Arpad, cei care aprovizionau cu flori familile regale ale Europei din acele vremuri. Acesta avea să doneze Școlii Politehnice, la înfințare, un teren ce făcea parte din parcul și grădinile din proximitatea casei sale, aflată și acum într-o formă deformată față de original, la intersecția străzilor Babeș și Mihai Viteazul. Grădinile donate erau cele aflate între curtea casei grădinarului și drumul ce mergea paralel cu malurile principalului braț al canalului Bega. Acesta este terenul prin care arhitectul Duiliu Marcu, la începutul anilor 1920, propunea un ansamblu impresionant de clădiri în stil neo-românesc cu influențe regionale, și un parc ce s-a păstrat până în zilele noastre în preajma Corpului A al Facultății de Mecanică, Căminul MNV și Cantina MV, singurele clădiri păstrate din propunerea inițială a arhitectului. Campusul actual al facultăților Universității Politehnica Timișoara poate fi regândit ca un parc tematic ce se leagă de istoria unor grădini și a spiritului timișorean de la începutul secolului XX, ce a pus bazele învățământului politehnist.