La 30 de ani de la Revolutie, la Timisoara a fost lansata platforma ‘Orizont 2030’

Institutul pentru Libertate și Democrație, în parteneriat cu Asociația Re:Start România, a lansat, la Timișoara, Conferința „România-Orizont 2030”.

Alegerea orașului martir Timișoara ca loc de desfășurare a acestei conferințe este semnul respectului și prețuirii jertfelor tuturor celor care au luptat împotriva regimului dictatorial comunist, pentru libertatea poporului român.

Acest proiect are convingerea că libertatea și democrația sunt principii fundamentale pe baza cărora trebuie să se dezvolte statul.

Cristian David, președinte ILD: Fiecare dintre noi am înțeles perioada de tranziție. De aici și experiența profesională și politică. Acum, însă, survine întrebarea: ce putem face în următorii 10 ani? Orizont 2030 își dorește să vină cu soluții constructive pentru un viitor mai luminos și o țară democratică, lucruri pe care fiecare dintre noi ni le dorim!

Deputat independent Marian Cucșa: Suntem responsabili pentru ceea ce se va întâmpla cu România în următorii ani, e de datoria noastră, a celor ce vrem o Românie demnă și cu adevarăt respectată, să ne implicăm, să venim cu o viziune, cu un proiect în etape clare, să punem în practică lucrurile în perspectiva următorilor 10 ani, care să fie de nota 10! Avem în față “Orizont 2030” și suntem datori sacrificiilor de până acum, să ducem România pe un drum solid și stabil, să eliminăm ura și dezbinarea, să avem un drum european în care România să fie respectată și tratată așa cum se cuvine!

Adrian Orza, fost viceprimar al Timișoarei: La 30 de ani de la revoluție încă nu putem concepe că și alții pot face bine. Acesta este motivul pentru care cred că o nouă platformă națională este binevenită acum! În tot acest timp s-au întâmplat și multe lucruri positive, dar cu toate acestea parcă suntem într-o “revoluție” continua, iar acest fenomen trebuie stopat pentru că nu face bine nimănui.

Andrei Gerea, deputat și fost ministru al economiei: Ca ministru am simțit că se poate face ceva în România. Pilonul în jurul căruia trebuie reclădită România este educația. Cred că foarte mulți dintre noi nu mai simțim românește. Simt nevoia să merg mai departe, să fac ceva și să nu mă opresc aici. Împreună putem face asta.

Ramona Mănescu, fost europarlamentar: România are nevoie de un nou proiect de țară care să ne unească mai repede de 2030. Reconcilierea națională ar trebui să fie următorul obiectiv. Trebuie să găsim forța din noi și să construim România ca o națiune cu o identitate proprie.

Alex Coita, politolog: Se impune, ca la o generație nouă, să avem o radiografie bună. Suntem o țară care are temele nefăcute. Astăzi România este un stat mult mai puțin unit decât ar trebui. Consider că valorile liberale trebuie să fie fundamentale acestui nou proiect. Datoria noastră fundamentală este să gândim un proiect în care să ne regăsim cu toții pentru că ne dorim ca generația tânără să trăiască într-o țară dezvoltată.

Cătălin Grigorescu, medic: Genetic, se spune, că suntem structurați să avem cicluri de câte 30 de ani. Astăzi avem 30 de ani de la Revoluție. Cred că este momentul să ne reunim într-un proiect comun, să restartăm România.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.