La Universitatea Politehnica Timisoara se cauta solutii pentru adaptarea la schimbarile climatice

TIMISOARA. Intalnire importanta la Universitatea Politehnica Timisoara, marti. Specialisti din Norvegia, Islanda, Cehia, Israel si Romania s-au intalnit in cadrul unui eveniment deosebit de inportant: Conferinta Internationala Engineering Adaptation to Climate Changes. Manifestarea este sustinuta financiar prin proiectele Adaptarea la schimbarile climatice – solutii pentru Estul Europei (Adapt-SEE), respectiv Infrastructura verde – Concepte privind sustenabilitatea urbanului si a conservarii spatiului rural (GreenInfra), ambele  proiecte fiind finantate din Fondul de Relatii Bilaterale al Programului RO14 Cercetare in Sectoare Prioritare, Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European 2009-2014.

„Conferinta include, printre altele, o prezentare referitoare la colaborarile dintre UPT si Institutii de Cercetare din tarile membre ale Spatiului Economic European, o analiza a viitorului Mecanism Financiar SEE 2014-2020, respectiv 3 prezentari ale Institutului Norvegian pentru Cercetari in Bioeconomie, Serviciul pentru Conservarea Solului din Islanda si Universitatea Reykjavik”, a precizat conf.dr. Liviu Cadariu-Brailoiu, prorector al Universitatii Politehnica Timisoara.

Scopul principal al acestei conferinte este de a intari legaturile intre Institutiile participante si de a identifica noi oportunitati si directii de colaborare in vederea accesarii cu succes a fondurilor europene destinate cercetarii prin programe precum Horizon2020, EEA, JPI etc.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.