Laboratoare moderne si educatie cu sprijinul realitatii virtuale la Universitatea de Medicina si Farmacie din Timisoara

TIMISOARA. Peste 6.000 de studenți, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, vor beneficia de condiții de studiu moderne în urma unei noi investiții din fonduri europene, care va fi realizată prin Programul Regional Vest. Se va investi în noi tehnologii pentru creșterea performanței învățământului medical, dar și în pregătirea de specialiști care să facă față cu succes situațiilor de urgență.

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și cei ai UMFT au semnat noul contract de finanțare pentru modernizarea și dotarea Facultăților de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară.

De asemenea, proiectul prevede implementarea unui sistem inovativ de educație medicală, bazat pe realitate virtuală (VR) și realitate mixtă (MR), care va fi integrat în procesul de predare. Educația medicală prin VR/MR s-a dovedit a fi eficientă și reprezintă un model educațional complementar metodelor tradiționale.

Pe lângă lucrările de modernizare a laboratoarelor, echipamentele performante și mobilierul nou care vor fi achiziționate prin proiect, se va investi în îmbunătățirea cursurilor și va fi introdus un nou program de master la UMFT, în „Managementul medical al dezastrelor și al situațiilor de urgență”.

Un alt obiectiv important al proiectului este implementarea de măsuri pentru creșterea accesului la educație de calitate și incluziune, prin crearea de facilități adaptate persoanelor cu dizabilități.

Valoarea totală a acestei investiții este de 2,65 milioane euro, din care 2,55 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă.

Implementarea investiției va dura 2 ani. Aceasta vine în completarea unui alt proiect cu finanțare europeană, contractat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara la finalul anului 2024, cele două însumând investiții de peste 5 milioane de euro care vor fi realizate prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Detalii despre primul proiect contractat, aici.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.