Legile Educatiei au trecut de Senat in prima zi de greva generala in invatamant

FOTO: antena3.ro

Senatorii au aprobat luni cele doua proiecte de lege ale Educatiei. Primul dintre acestea face referire la invatamantul preuniversitar, iar al doilea la cel superior.

CITESTE SI: Greva generala din scoli continua, profesorii vor protesta cel putin si marti. Evaluarea Nationala la clasa a VI-a, incerta. Video 

Proiectul de lege privind legea invatamantului preuniversitar a fost adoptat cu 81 de voturi „pentru” si 28 de voturi „contra”.

De cealalta parte proiectul de lege referitor la invatamantul superior a fost adoptat cu 79 de voturi „pentru” si 28 „impotriva”, scrie antena3.ro.

Cele mai importante modificari din Legile Educatiei

Prima generatie care ar da acest examen de admitere este cea care intra în clasa a V-a în anul scolar 2023-2024, daca proiectele legilor trec de Parlament pana în toamna.

Admiterea la liceu este un subiect care a starnit controverse în spatiul public. Parlamentarii au decis ca un examen de admitere la liceu, pe langa Evaluarea Nationala, va fi introdus în noua lege a Educatiei, pentru 50% dintre locuri.

Religia, impusa ca disciplina optionala la Bacalaureat pentru elevii de la profilul uman, la proba specifica a profilului sau specializarii

Banii pentru materialele profesorilor si posiblitatea de a primi o chirie de 400 de euro pe luna, amendamente eliminate din proiectul Legii învatamantului preuniversitar

Obligatia profesorilor de a promova diversitatea ca resursa de învatare, criticata de cultele religioase, a fost eliminata de deputatii din Comisia de învatamant si înlocuita cu „respectarea diversitatii“

Profesorii care nu au locuinta în localitatea unde au postul vor beneficia de decontarea transportului.

Condamnatii penal si cadrele didactice sanctionate nu pot fi membri în consiliul de administratie al scolii.

Hotararile CA se vor lua cu majoritate de voturi, nu cu doua treimi, cum este acum.

Asociatiile de elevi, adaugate pentru prima data în proiectul legii învatamantului drept colaboratori ai Ministerului Educatiei.

Telefonul mobil poate fi confiscat de la elevii din clasele primare si gimnaziu si predat parintilor, potrivit unui amendament sustinut si de ministrul Educatiei. Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor ramane la dispozitia scolii.

Citeste mai multe: AICI

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bah da de MARIUS ce ziceți ? Va aud ?
    Poa may faceti niste extra comiții sa vedeti cum va da … ha ha :))) BAFTA!