Liber la parcarea din Piata 700! Timisorenii parcheaza gratis timp de o luna. Vezi cat va costa parcarea din 1 iulie!

TIMISOARA. Timisorenii isi pot lasa masinile incepand de sambata in cea mai noua parcare subterana din oras, cea de la Piata 700. Desi trebuia sa fie deschisa inca de acum un an si jumatate, mai multe probleme i-au pus bete in roate constructorului.

Din cauza descoperirilor arheologice, a vremii nefavorabile, dar si mai multor cauze, parcarea subterana din Piata 700 va fi deschisa complet abia in iulie. Pentru inceput, timisorenii isi pot lasa autoturismele, fara sa plateasca, atat la suprafata, cat si la primul nivel al parcarii.

De la 1 iulie, fiecare sofer va scoate din buzunar cate 3,5 lei pe ora, respectiv 1 leu pe noapte. Societatea de Administrare a Domeniului Public, care a amenajat parcarea impreuna cu Constructim, va stabili si tarife pentru abonamente: intre 40 si 80 de euro pe luna, a transmis Liviu Barbu, seful ADP.

„Parcarea va costa 3,5 lei pe ora, iar noaptea 1 leu. Ne-am gandit si la abonamente, este o solutie buna, vor fi sub 100 de euro pe luna. Am amenajat si rampe pentru persoanele cu handicap. Se va parca gratis timp de o luna”, a declarat Lucian Perescu, patronul firmei Constructim. Noua parcare va fi supravegheata video in intregime si va exista si un sistem de abonamente pentru firmele cu sediul in zona si care au nevoie de un numar mai mare de locuri de parcare.

Lucrarile la parcarea de la Finante au inceput in luna aprilie a anului 2010. 8 luni au fost oprite din cauza descoperirilor arheologice, iar finalizarea acestora a intarziat un an si jumatate, mai mult si din cauza unor neintelegeri in Consiliul Local, a declarat primarul Gheorghe Ciuhandu.

Parcarea a fost realizata cu banii constructorului, care a luat credit din banca pentru a putea finaliza investitia. Este vorba despre aproximativ 5,5 milioane de euro, din care 1 milion au costat numai peretii mulati, care tin sub control panza freatica. Acestia se mai folosesc doar in 3 locatii din Romania, Timisoara fiind cel de-al patrulea oras.

Potrivit constructorului, sunt 516 locuri pentru masini, pe 3 niveluri, dintre care 2 sunt subterane. Desi timisorenii au voie sa parcheze incepand de sambata, parcarea nu a fost inaugurata. Mai este de lucrat inca 30 de zile, dupa care vor fi luate in considerare si tarifele stabilite. Muncitorii trebuie sa realizeze bransamentele la apa, legaturile la canal, toaleta, dar si accesul de pe strada Gheorghe Lazar si strada Berwanger, care va avea incepand de luna viitoare 2 sensuri de mers. In plus, la suprafata mai trebuie plantati arbori si trebuie amenajat spatiul verde.

Accesul, atat intrarea, cat si iesirea, se va face de pe strada Berwanger, vizavi de Aquatim, care va avea pe viitor 2 sensuri de mers. Inca o cale de iesire se va face pe bulevardul Gheorghe Lazar. ADP mai vrea sa amenajeze o iesire in spatele cladirii Directiei de Finante, unde de asemenea se vor mai face si 40 de locuri de parcare.

Parcarea a fost realizata in asociere in participatiune intre Societatea de Administrare a Domeniului Public si societatea Constructim. Profitul se imparte 75% Constructim, 25% ADP, timp de 49 de ani, dupa care parcarea intra in patrimoniul Primariei Timisoara.

Potrivit sefului ADP, Liviu Barbu, se lucreaza la un proiect pentru o noua parcare subterana de 400 de locuri, cu SPA deasupra, in zona stadionului Dan Paltinisanu, intre Casa Tineretului si Spitalul Judetean. Investitia estimata ar fi de 9 – 12 milioane de euro.

Foto: Virgil Simonescu

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. …dimineata, aveam treaba in Piata 700 si bucuros merg pe Gh.Lazar dinspre Billa, sa parchez in …NOUA PARCARE INAUGURATA DE MARETZUL, NAMILOSUL, IMENSUL, „primaure ” etern gh.ciuhandu! Cand sa fac la dreapta spre Aquatim, surpriza: Dorel isi lasase buldoexcavatorul in drum, pe post de bariera!
    Inca o gusa electorala a acestui dr.ing.in minciuni, care a tinut in viata PNTCD 16 ani din banii timisorenilor si acum incearca, cu o lipsa de decenta oripilanta, sa mai pacaleasca pensionarii care l-au (re)facut primar acum 4 ani, sa-i de-a girul pentru inca 4 ani lui Romitza! Adica tot lui!