Liberalii au protestat cu „banane si copane” in fata sediului PDL Timis pentru a marca iesirea din criza. Sorin Grindeanu s-a alaturat liberalilor

TIMISOARA. Cam 20 de tineri liberali condusi de deputatul Horia Cristian, cateva pancarte pe care scria cu litere mari „Am iesit din criza” si cateva urale de fericire. Acesta a fost mitingul organizat de liberali in fata sediului PDL pentru a marca iesirea din criza.

Liberalii au impartit cateva fluturase trecatorilor pe care scria „Azi, 1 aprilie, premierul Emil Boc anunta: Am iesit din criza! Salariile vor creste vertiginos! (dar nu chiar de azi…, si nu chiar la profesori…, si nici la politisti…, si nici in industrie…, daca ma gandesc bine nu vor creste) Pensiile cresc! (dar numai azi)”

Deputatul Horia Cristian, cel care a organizat protestul a declarat ca prin actiunea de astazi doreste sa marcheze anuntata iesire din criza a Romaniei.

Viceprimarul social – democrat Sorin Grindeanu, s-a alaturat protestului liberalilor. „Am trecut pe aici si am vazut ca este un protest. M-am oprit sa il salut pe Horia Cristian”, a declarat Grindeanu.

Pe unele pancarte purtate de liberali erau desenate banane si copane. „Reforma statului. Schimbam sigla. Nu secera si ciocanul, ci banana si copanu”,  a fost si explicatia, de asemenea, pe un fluturas impartit trecatorilor.

Protestul a inceput in jurul orei 13.30 si a fost programat sa se incheie la ora 15, insa organizatorii au anuntat ca protestul lor se va incheia mult mai repede.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Unde este propaganda ieftina si mahala sunt si nelipsitii Horia Cristian si Grindeanu.Daca asa inteleg ei ca se face politica…

  2. Cat de mult se paote demite un deputat care lasand la o parte frustrarile sale politice ar trebuii sa prezinte un minim de decenta in fata electoratului.Insa prin astfel de prestatii se umileste in fata tuturor